Calendar ortodox 5 ianuarie 2022. Ce este obligatoriu pentru credincioși în Ajunul Bobotezei

Calendar ortodox 5 ianuarie 2022. Sărbătorile de iarnă continuă cu una dintre cele mai importante zile din anul bisericesc. În fiecare an, pe 5 ianuarie credincioșii sărbătoresc Ajunul Bobotezei, pe Sfântul Mucenic Teotempt, Sfânta Muceniță Teona și pe Cuvioasa Sinclitichia.

Ce este obligatoriu pentru credincioși în Ajunul Bobotezei
Toți credincioșii trebuie să știe asta: în Ajunul Bobotezei se ține post negru, nu se mănâncă și nu se bea nimic. Conform canonului 1 al Sfântului Teofil al Alexandriei, în Ajunul Bobotezei se ajunează total.

Este important de menționat că în Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul Bobotezei cade duminica sau sâmbăta, nu se ține post negru. În 2022, Ajunul Bobotezei pică în zi de miercuri, deci este bine să se țină post negru.

Motivul pentru care se ține post cu o zi înainte de Bobotează este pregătirea credincioșilor pentru a gusta din apa sfințită, cunoscută sub numele de Agheasma Mare.

Cât timp se bea din Agheasma Mare
Conform Tradiției, credincioșii gustă din Agheasma Mare timp de 8 zile de la Bobotează, până pe 14 ianuarie inclusiv, când se încheie praznicul cu slujbele și cântările Bobotezei. După această zi, Agheasma Mare se păstrează și se bea în zile de post, la îndemnul preotului duhovnic.

Sfinți sărbătoriți în Ajunul Bobotezei: Sfânta Sinclitichia, Sfântul Cuvios Grigorie din Acrita, Sfântul Cuvios Fostirie, Sfântul Mucenic Sais, Sfântul Mucenic Teoid, Sfânta Cuvioasă Domnina, Sfânta Cuvioasă Tatiana și Sfântul Cuvios Mucenic Romano din Carpensia.

Cei care poartă numele Sfintelor Teona și Tatiana își sărbătoresc onomastica pe 5 ianuarie 2022, în Ajunul Bobotezei. La mulți ani!

Boboteaza este una dintre cele mai mari sărbători religioase de peste an, marcată în Calendarul Ortodox cu o cruce roșie.

Această sărbătoare amintește de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apa Iordanului, înainte ca acesta să pășească pentru prima dată în lume. Boboteaza este cunoscută și sub denumirile de Epifanie, Teofanie sau Arătarea Domnului.