Cum arată astăzi actorul din celebrul film ”Iisus din Nazaret”, în regia lui Franco Zeffirelli

Celebrul actor Robert Powell, în vârstă de 77 de ani, cunoscut pentru rolul remarcabil din filmul ”Iisus din Nazaret”, a ajuns de nerecunoscut la 45 de ani de la debutul filmului care i-a adus notoritatea la nivel mondial.

La 45 de ani de la filmului ”Iisus din Nazaret”, Robert Powell nu mai seamănă aproape deloc cu actorul de altădată. Doar ochii săi albaștri mai amintesc de rolul în care l-a interpretat pe Iisus și care l-a făcut să creadă că el este ”trimisul lui Dumnezeu pe Pământ”.

Acum, actorului i-a albit părul, iar timpul a lăsat semne pe chipul său, ochii de un așbastru strălucitor fiind înconjurați de ridurile vârstei.

Rolul din celebrul film i-a adus faima la nivel mondial lui Robert Powell, însă actorul a fost marcat puternic de acel rol și copleșit de faptul că toată lumea îl asemuia mereu cu Iisus.

După celebrul film, actorul a continuat să facă partea din lumea cinematografică, însă niciodată nu a mai primit un rol atât de mare și care să îi fie atât de potrivit. De asemenea, pe lângă rolurile pe care le-a mai interpretat de-a lungul timpului, Rober și-a împtrumutat vocea pentru documentare sau reclame.

Robet Powell trăiește de 46 de ani o poveste de iubire de excepție, alături de aceeași femeie. Actorul este căsătorit cu Babs din 1975, cei doi având împreună doi copii. Compatibilitatea și iubirea, a spus actorul la un moment dat că sunt lucrurile care i-au ținut împreună atâta timp.