Minune într-o biserică din România. Oamenilor nu le-a venit să creadă când au văzut

Un eveniment deosebit s-a petrecut într-un lăcaș de cult din România. Enoriașii au înlemnit, pur și simplu nu le-a venit să creadă ochilor. Este vorba despre un fenomen care a persistat începând de joi, 2 decembrie. Cineva a filmat, iar în scurt timp, video-ul s-a viralizat.

Minune la o biserică din România
O minune s-a petrecut la biserica cu hramul Învierea Domnului, din Cluj Napoca. Începând din 2 decembrie, icoana Mântuitorului Iisus Hristos a început să lăcrimeze și nu s-a mai oprit.

Două femei care se ocupă de curățenia din lăcașul de cult au observat icoana, chiar după slujba din 2 decembrie. Ele au anunțat preotul paroh care la rândul său a dat vestea mai departe.

Toți cei care au văzut lacrimile icoanei Mântuitorului Iisus Hristos sunt de părere că este vorba despre o minune.

(…) au observat că din ochiul stâng al Mântuitorului, de la pleoapa de jos, a coborât o dâră sub formă de lacrimă până la vârful nasului Mântuitorului. Deja picătura ajunsese mai jos buza Mântuitorului, între buza de jos și barbă. De acolo am început să o supraveghem, am fotografiat și filmat fenomenul respectiv. E ceva ce curge, dar nu se termină, a spus părintele Dura pentru Cluj24.ro.

A doua minune în biserica din Cluj Napoca
Preotul paroh al bisericii cu hramul Învierea Domnului a spus că aceasta este a doua minune care se petrece în lăcașul de cult. În urmă cu câțiva ani a lăcrimat o icoană a Maicii Domnului de la iconostas. Preotul a spus că este ceva ce îl depășește rațional, că el doar constată ceea ce se petrece, iar mai multe numai Dumnezeu știe.

El a precizat că icoana este pe pânză obișnuită și că a verificat-o, iar pe partea din spate este perfect uscată. Enoriașii care au văzut icoana sunt de părere că este vorba despre o minune.

Tot anul acesta, în luna septembrie, lăcașul de cult al comunei gorjene Baia de Fier, a devenit loc de pelerinaj după ce din ochii Maicii Domnului a început să curgă un lichid uleios și parfumat, în zi de mare sărbătoare, pe 14 septembrie, când credincioșii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci.