Fostul ministru al Muncii Marius Budăi, promite o a 13-a pensie, care va fi oferită românilor cu un venit scăzut.
De asemenea, promite și majorarea alocațiilor și a salariului minim.
Noua măsură a celei de-a 13-a pensie a fost propusă de către PSD, în cadrul negocierilor cu PNL pentru alcătuirea noului Executiv, afirmă Marius Budăi fost ministru al Muncii.
Marius Budăi: PSD vrea cea de-a 13-a pensie
Marius Budăi susține că PSD va introduce cea de-a 13-a pensie pentru a combate valul de scumpiri, acționând ca un ”scut” pentru pensionarii cu venituri mici. În același timp, Raluca Turcan susține că nu mai sunt bani pentru majorarea pensiilor.
„Să nu-şi închipuie cineva că acest 10% în plus la pensii pentru părinţii şi bunicii noştri va îmbogăţi peste noapte. Este un scut pe care încercăm să-l creăm în faţa acestui val de scumpiri. Acest proiect mi se pare extrem de bun. L-am negociat în momentul în care am discutat pachetul social, eu sunt extrem de mulţumit de pachetul social care a ieşit din negocieri”, a afirmat Marius Budăi, la Antena 3.
Cine va putea beneficia de aceasta?
Conform informațiilor, cea de-a 13-a pensie va fi acordată în cazul pensionarilor care au venituri de mai puțin de 1.600 de lei.
Cuantumul acordat, precizează Budăi, se va ridica la 1.200 de lei. Sumele vor fi achitate în fiecare an, mai precis în luna ianuarie.
„Vine această sumă de 1.200 de lei pentru pensiile cuprinse între 1.000 şi 1.600 lei, vin pentru pensionarii care au pensia minimă, adică 800 lei, vor primi câte 200 lei în fiecare lună de acum încolo, deci pensia minimă practic se va majora cu 200 lei, de la 800 la 1.000 lei”, adaugă deputatul PSD.
Budăi: „Se realizează dublarea alocaţiilor pentru copii”
În afară de pensii, în pachetul de măsuri sociale propus de PSD se dorește și o dublare a alocațiilor pentru copii. Totodată, Marius Budăi a precizat că o altă parte importantă va fi cea referitoare la a 13-a indemnizaţie acordată persoanelor cu dizabilități.
„Se realizează dublarea alocaţiilor pentru copiii în vârstă de 0-2 ani şi cei cu dizabilităţi, este o creştere şi a alocaţiei pentru copiii în vârstă de 2-18 ani şi bineînţeles, a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi”, afirmă deputatul.
„Bineînţeles, salariul minim şi ulterior urmând a fi comunicat într-un termen de 120 de zile un nou calendar de implementare a legii pensiilor şi a legii salarizării (…) Toate aceste lucruri vin dintr-un moment extrem de tensionat în societatea românească, scumpirile din alimente, de la energie, scumpirile medicamentelor au dus pensionarii, cei cu copii mici şi cei cu salariul minim într-o situaţie extrem de delicată”, mai adaugă Marius Budăi.
Nicolae Ciucă: Pensia minimă se va mări de la 800 la 1.000 de lei, iar pensiile vor fi indexate cu 10%
Prim-ministrul PNL, Nicolae Ciucă, anunțase în cursul zilei de vineri că în urma negocierilor purtate a rezultat că pensia minim garantată va crește de la 800 la 1.000 de lei, și că urmează ca pensiile să fie indexate cu 10% și se va da și a 13-a indemnizație persoanelor cu dizabilități.
Mai mult, cei cu pensii mai mari de 4.000 de lei vor înceta să mai fie exceptați complet de la plata CASS. În ceea ce privește alocațiile pentru copiii cu vârsta între o zi și doi ani, vor fi de 600 de lei, urmând ca pentru cei cu vârsta de peste doi ani cuantumul alocației să ajungă la 243 de lei. De asemenea, va fi majorat salariul minim pe economie la 2.550 de lei.