Bill Gates, fondatorul Microsoft, sustine ca „rata mortalitatii si rata bolilor ar trebui sa scada destul de dramatic” in 2022. Motivul acestor scaderi este ca tot mai multe persoane se vaccineaza. De asemenea, miliardarul mai spune ca apar noi tratamente impotriva bolii.
Fondatorul Microsoft a declarat intr-un interviu pentru Bloomberg, ca ratele de infectare si de deces vor ajunge la un nivel similar cu gripa, pana la mijlocul lui 2022, in cazul in care nu va aparea o noua varianta agresiva a SARS-CoV-2.
Bill Gates a explicat ca factorii principali care vor duce la incetinirea pandemiei sunt imunitatea naturala dobandita de tot mai multe persoane care ajung sa se infecteze, vaccinarea si aparitia unor noi medicamente impotriva bolii.
„Ratele de deces si de infectare ar trebui sa scada destul de dramatic (anul urmator)”, a declarat Bill Gates.
„Vaccinurile sunt o veste buna, iar problemele de aprovizionare vor fi rezolvate in mare parte dupa jumatatea anului urmator, asa ca vom fi limitati doar de logistica si de cerere”, a adaugat miliardarul.
El a adaugat ca lumea ar trebui sa depuna eforturi pentru a eradica gripa, de asemenea, pentru a reduce amenintarile viitoarelor pandemii.
Compania Pfizer a anuntat in aceasta saptamana ca a semnat un acord prin care mai multe companii vor putea produce pastila sa anti-COVID, odata ce va fi aprobata, pentru a facilita accesul populatiilor din zonele sarace la tratament. Potrivit Pfizer, antiviralul ar reduce cu 90% decesele de COVID.
Si laboratorul american Merck a depus luna trecuta o cerere de autorizare in SUA a unei pastile anti-COVID, care, potrivit testelor clinice, reduce cu aproximativ 50% riscul de spitalizare si de deces pentru pacientii infectati cu coronavirus.
De asemenea, Agentia Europeana a Medicamentelor a aprobat doua noi tratamente pe baza pe anticorpi monoclonali. Este vorba despre Ronapreve si Regkirona, identificate de Comisie ca fiind terapii promitatoare in cadrul Strategiei UE privind mijloacele terapeutice impotriva COVID-19.