Este ancheta la spitalul de urgenta din Galati dupa ce o tanara de 21 de ani, studenta in anul 3 la Medicina, a decedat dupa doua saptamani de chinuri. Familia fetei ii acuza pe medici ca i-au gresit de doua ori diagnosticul si au trimis-o acasa fara investigatii de specialitate, desi fata avea dureri crunte.
Fata a ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Galati cu dureri mari de spate. Mama ei a spus ca, dupa sase ore de asteptari, diagnosticul a fost de lombosciatica si au trimis-o acasa cu tratament. Totusi, starea tinerei s-a inrautatit, asa ca a ajuns din nou la urgente, unde i s-a pus acelasi diagnostic si a plecat, din nou, acasa.
“Fata nu mai voia la spital. Zicea: Nu mai vreau, mama, nu ai vazut ca am mers de doua ori si nu mi-au facut nimic? Nu mai vreau si nu mai vreau. Doamna de pe salvare a zis: mai, tu vomiti, ai febra, nu e ok, hai sa te ducem. Si ne-am dus la spital iar, cand a vazut-o doamna doctor i-a prescris analize, dar tot lombosciatica i-a pus diagnosticul. Dar intre timp fetei mele i-a aparut un abces la fund. Si i-am aratat doamnei doctor, ia uitati ce are Mihaela. Cand a vazut si-a schimbat diagnosticul. A spus: repede, ca fata asta o sa moara. L-a chemat pe chirurg, care m-a dat pe mine afara si mi-a spus ca fata se alinta in fata mea si nu stiu ce i-a facut acolo cum a consultat-o ca am auzit-o doar pe ea cum tipa. Si si-a aruncat manusile acolo unde le arunca ei si a zis: cred ca este un abces, dar daca fata nu sta la consult si nu o operam, moare”, a declarat mama tinerei.
Luana Vlad, matusa tinerei: “A zis sa asteptam si sa faca Dumnezeu o minune, ca el si-a facut treaba.”
Tanara a incetat din viata in sectia reanimare in urma unei infectii generalizate, dupa ce initial diagnosticul medicilor fusese lombosciatica.
Familia tinerei a facut plangere la spital si vrea sa se adreseze Parchetului pentru a se face dreptate. In urma plangerii depuse, conducerea Spitalului Judetean Galati a inceput o ancheta.
“Pacienta a fost internata in spitalul nostru, unde a beneficiat de toate ingrijirile medicale si investigatiile necesare, care au fost adaptate modificarilor aparute pe durata spitalizarii. Din pacate evolutia a fost nefavorabila. Pe toata durata internarii s-a mentinut legatura cu mama pacientei si ne pare nespus de rau de pierderea suferita. Sesizarea depusa dimineata urmeaza a fi analizata, rezultatul urmand a fi transmis mamei”, a declarat purtatorul de cuvant al spitalului din Galati, Violeta Sapira.