S-a aprobat testarea în școli! În ce zile vor fi testați elevii din toată România

Situația din țara noastră este în continuare una dificilă și numărul de infectări este tot ridicat. Totuși, școlile s-au deschis și elevii au revenit în bănci, dar autoritățile vor să țină lucrurile sub control. Astfel, au decis testarea elevilor în școli, de două ori pe săptămână.

Începe testarea în școli
Autoritățile au decis testarea în școli, pentru a se asigura că elevii nu sunt infectați și situația nu scapă de sub control, având în vedere că riscul de infectare în unitățile de învățământ este unul destul de mare.

Ministerul Sănătății a finalizat Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ. Astfel, primele teste de salivă ar urma să ajungă în școli săptămâna viitoare, după ce Ministerul Educației a încheiat acordurile necesare. În total, în școli vor ajunge 29,6 milioane de teste, dar sunt necesare 70 de milioane pentru ca toți elevii și personalul din școli să poată fi testat de două ori pe săptămână până la finalul semestrului I.

Testele vor fi realizate de personalul medical, de cel auxiliar din școli sau chiar de profesori, acolo unde nu există specialiști suficienți. Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va face în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii. Fiecare test va fi realizat cu maximă atenție, astfel încât nimeni să nu fie în pericol.

Fiecare sală de clasă trebuie să fie dotată cu un coș de gunoi cu sac, capac și pedală, în care să fie depuse testele folosite. Testele vor fi apoi depozitate într-un loc sigur și procesul se va desfășura cu atenție.

Profesorii refuză să-i testeze pe elevi
Autoritățile au decis că testele pot fi realizate chiar și de profesori, pentru că nu este nevoie de o pregătire medicală specială pentru un procedeu atât de simplu, lucru ce i-a deranjat pe unii dintre ei, spunând că se simt jigniți. În plus, și părinții au cerut efectuarea testelor de către personalul specializat.

În acest context, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat că primele teste vor ajunge în școli săptămâna viitoare și nu trebuie efectuate de specialiști, pentru că procedeul este simplu și doar ar provoca complicații dacă ne-am limita la testarea doar de către medici sau asistenți.

”Personal specializat înseamnă personal medical. Ştim foarte bine că în România avem deficit de personal medical în general, cu atât mai mult în şcoli. Deci testarea de către personalul medical, o spun cu toată responsabilitatea, ar bloca din prima clipă acest proces de screening atât de necesar pentru siguranţa sanitară în şcoli. Exclusă posibilitatea. Am solicitat Ministerului Sănătăţii şi aşteptăm procedura de administrare a acestor teste”, a declarat oficialul.