Dezvăluire-șoc în cazul lui Petrică Mâțu Stoian. Ce afecțiuni avea, de fapt, artistul

Moartea lui Petrică Mâțu Stoian provoacă și acum controverse. Nimeni nu se aștepta ca celebrul artist să plece dintre noi atât de repede și familia încearcă să afle cum de s-a ajuns aici. Totuși, detalii importante ies la iveală, ceea ce schimbă complet orice ipoteză.

Petrică Mâțu Stoian a avut cancer

Petrică Mâțu Stoian a plecat dintre noi pe 6 noiembrie, la vârsta de doar 61 de ani. Deși artistul a trecut prin multe de-a lungul anilor, părea că este bine și avea o mare poftă de viață și de muncă. Cu toate acestea, în urmă cu puțin timp fusese diagnosticat cu o boală grea.

Cântărețul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian suferea de o boală de care știa doar familia și despre care abia acum s-a aflat, deși toată lumea a observat cât de mult slăbise în ultima vreme. Surorile lui au mărturisit acum că artistul fusese diagnosticat cu cancer în 2019, motiv pentru care i-a fost extirpat un rinichi și a făcut chiar și chimioterapie. Totuși, se pare că scăpase complet de boală și se simțea foarte bine din acest punct de vedere.

În octombrie, după ce a făcut un CT, medicii i-au zis că nu mai are tumoarea, dar avea sechele la plămânii după infectarea cu nemilosul virus al momentului. Constantin Gușman, impresarul și prietenul lui Petrică Mîțu Stoian, a mărturisit că interpretul de muzică populară a fost informat de medici că avea un geam mat pe unul dintre plămâni, motiv pentru care a decis să meargă la terapie.

Ce spune medicul care l-a tratat pe artist

Procurorii s-au autosesizat după ce familia regretatului artist a început să facă acuzații și au deschis un dosar de ucidere din culpă. Dosarul este în REM, ceea ce înseamnă că nu poate fi acuzată o anumită persoană, dar ancheta continuă până când se va stabili o cauză exactă.

Medicul care l-a tratat pe interpretul de muzică populară Petrică Mâțu Stoian la clinica privată a vorbit despre starea de sănătate a acestuia la momentul respectiv. Specialistul nu crede că decesul artistului a survenit în urma expunerii la oxigen, pentru că artistul avea parametri vitali normali când a venit la clinică și a fost supus tratamentului după o analiză atentă. Chiar dacă terapia prezintă și riscuri, la interpret nu se poate pune problema, pentru că făcuse o sesiune mult prea scurtă.

“În timpul tratamentului pot apărea două tipuri de probleme. Probleme acute pe fond mecanic prin proces fizic al presiunii, caz în care leziunile apar imediat în timpul terapiei sau imediat după şi se manifestă cu durere, junghi, dispnee. Toxicitatea apare la valori mult mai mari decât lucrează medicina hiperbară sau dacă apar expuneri prelungite mai mult de două ore. În acest caz nu poate fi pusă în discuție. Dânsul a făcut o sesiune scurtă”, a spus medicul de la clinica privată.