Valeriu Gheorghiță: ”Ne așteptăm ca în decembrie să fie autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii de 5-11 ani”

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, a declarat că în decembrie Agenția Europeană a Medicamentului ar putea autoriza administrarea serului de la Pfizer pentru copiii din categoria de vârstă 5-11 ani.

Valeriu Gheorghiță a punctat, totodată, că termenul ar putea fi devansat. Până la o decizie din partea EMA, autoritățile române au început deja pregătirile pentru imunizarea minorilor din categoria de vârstă 5-11 ani.

Medicul militar a precizat și că, potrivit studiilor clinice, eficacitatea vaccinării cu schemă completă a acestei categorii de copii este de peste 91%. Valeriu Gheorghiță a mai subliniat că flacoanele de ser anti-Covid sunt diferite pentru ei.

Valeriu Gheorghiță: ”Flacoanele de vaccin sunt diferite pentru această grupă de vârstă”
Medicul militar a reamintit și de faptul că reprezentanții companiei Pfizer au trimis solicitare către EMA pentru a le fi aprobat vaccinul împotriva coronavirusului și pentru această grupă.

”Datele de siguranță și de eficacitate sunt cât se poate de bune. Vaccinarea cu schemă completă la grupa de vârstă 5-11 ani s-a asociat cu o eficacitate de peste 91% în ceea ce privește prevenirea cazurilor de Covid.

Pfizer a depus la Agenția Europeană a Medicamentului datele studiilor clinice efectuate și ne așteptăm ca la jumătatea lunii decembrie, însă este posibil ca acest termen să fie devansat, EMA să facă recomandarea de administrare pentru grupa de vârstă 5-11 ani, pentru vaccinul BioNTech/Pfizer.

Flacoanele de vaccin sunt diferite pentru această grupă de vârstă. Vor fi zece doze de vaccin în fiecare flacon, iar fiecare doză va avea o treime din cantitatea folosită în prezent la copiii de peste 11 ani și la adulți”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, într-o conferință de presă de marți.

Valeriu Gheorghiță: ”Va fi ferm recomandată vaccinarea copiilor cu boli cronice”
Coordonatorul campaniei naționale de imunizare a punctat și faptul că minorii de 5-11 ani cu boli cronice vor avea prioritate la vaccinul anti-Covid de la Pfizer.

”Pentru această grupă de vârstă în mod deosebit va fi ferm recomandată vaccinarea celor aflați în evidență cu afecțiuni cronice: obezitate, diabet, afecțiuni cronice renale, afecțiuni neurologice, sindromul Down, care crește riscul de deces de 10 ori în cazul infectării cu coronavirus, bolile oncohematologice, leucemiile, copiii care sunt în evidență cu tratamente care scad răspunsul imun.

Pentru celelalte grupe de vârstă va fi recomandat vaccinul a Pfizer în funcție de rapoartele de risc beneficiu și aici vom vedea toate datele. Centrul European de Control al bolilor va face acest raport de risc beneficiu. Vom vedea care va fi impactul vaccinării”, a mai spus Gheorghiță.

Au fost identificate șase cazuri de miocardită la copiii și tinerii vaccinați anti-Covid
Întrebat dacă au fost depistate cazuri de miocardită în rândul minorilor vaccinați până acum împotriva virusului SARS-COV2, Valeriu Gheorghiță a răspuns pozitiv. A dezvăluit că sunt 6 cazuri: trei fete şi trei băieţi cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani. Rata de raportare este la fel ca în alte țări: un caz la 100.000 de vaccinări.

Simptomele lor au fost unele ușoare și au fost internați, starea lor îmbunătățindu-se. Aceste cazuri au apărut în primele 7 zile de la vaccinarea cu prima sau a doua doză a serului de la Pfizer.

”Sunt raportate în acest 6 cazuri de miocardita, la 3 baieți și 3 fete vaccinați cu Pfizer, trei cazuri după administrarei celei de a doua doze. Tinerii au fost externați. Formele clinice au fost ușoare.

Durerea în piept, palpitații și stare de oboseală și febra în anumite cazuri, au fost simptomele. În absența acestor simptome, nu este nevoie de investigare”, a mai declarat Valeriu Gheorghiță

În momentul de față, în România se pot vaccina anti-Covid copiii care au 12 și peste 12 ani. Mai exact, EMA a aprobat până acum pentru această categorie serurile de la Pfizer și Moderna. scrie fanatik.ro