S-a aflat! Cum va fi iarna din acest an. Meteorologii anunță temperaturi extrem de scăzute

Se anunță o iarnă friguroasă în acest an. Meteorologii spun că în lunile decembrie-ianuarie temperaturile vor fi chiar și sub -1 grad Celsius.

Mai este doar o lună până la sosirea iernii, iar veștile despre temperaturile din acest sezon nu sunt bune. Meteorologii spun că vom avea nevoie de căldură în case pentru a putea trece cu bine peste anotimpul care va fi extrem de friguros.

Temperaturile scăzute vor fi amplificate și de lipsa zăpezii. Va ninge într-o cantitate redusă în prima lună din iarnă, decembrie, chiar și la munte.

Mirela Polifronie, meteorolog: ”Temperatura medie lunară pentru luna decembrie ar fi de aproximativ – 1 grad”
Tot referitor la temperaturi, acestea ar putea oscila între -1 grad Celsius sau -2 grade Celsius. La munte, ar putea fi mai mici de atât.

”Pentru a vorbi despre ninsori trebuie să vorbim în primul rând despre precipitații la nivel general, adică ar trebui să avem precipitații și ca ele să se transforme sub formă de ninsoare în zona de munte.

Așa cum spuneam, în următoarea perioadă nu ne așteptăm la o perioadă bogată în precipitații, ceea ce înseamnă că nici ninsori în zona de munte nu vor fi. Dacă vorbim despre temperaturi, spre exemplu, pentru luna decembrie se estimează că vor fi temperaturi în jurul mediei climatologice.

e înseamnă aceasta? Înseamnă că temperatura medie lunară pentru luna decembrie ar fi de aproximativ – 1 grad, este media, asta înseamnă că în zona de munte putem avea temperaturi mult mai coborâte față de -1 grad.

Pentru luna ianuarie, de asemenea, temperatura în jurul normelor, iar temperatura medie lunară pentru luna ianuarie ar fi în jurul valorii de -2 grade”, a explicat meteorologul ANM, Mirela Polifronie, la DC NEWS.

În decembrie și ianuarie nu este exclus ca vremea rece să fie însoțită și de viscol.

”(…) Este foarte greu să estimăm în acest moment exact dacă vom avea, de exemplu, viscol. Astfel de fenomene nu pot fi prognozate cu mult timp înainte. Administrația Națională de Meteorologie

elaborează prognoze pentru următoarele 7 zile, 4 zile în care sunt detaliate, iar 3 zile ca tendință.

Să vorbim acum dacă vor fi episoade de viscol în luni decembrie-ianuarie este destul de devreme, însă nu excludem. scrie fanatik.ro