TRIST! Actorul Adi Nartea a avut o tumoare la cap: „Mi-au spus că voi rămâne desfigurat”

Adi Nartea a trecut prin momente cumplite în trecut. Actorul s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Acesta a aflat că are o tumoare în spatele ochiului și a povestit prin ce a trebuit să treacă pentru a scăpa de ea.

Adi Nartea a mărturisit că totul a început în urmă cu patru ani, când urechea stângă îi era înfundată fără vreo explicație anume.

„Totul a început acum 4 ani, când aveam urechea stângă înfundată, efectiv, și nu știam de ce. Făceam aerosoli și ORL-iștii spuneau că am urechea înfundată pentru că am deviație de sept. (…) Mi-au zis să fac o operație de deviație de sept. (…) Am fost la vreo trei sau patru medici, toți au zis același lucru. Am zis bine, hai să mă operez’, a spus Adi Nartea.

Iar acesta nu a fost singurul simptom pe care actorul l-a avut: „Mai erau niște simptome, când mergeam la dentist și stăteam cu gura deschisă foarte mult, când o închideam, mă furnica foarte tare pe dedesubt, pe partea stângă, în interior’.

Adi Nartea după ce a fost diagnosticat cu tumoare: „Mama mi-a zis să fac RMN’
La sfatul mamei sale, Adi Nartea a făcut un RMN. Așa a aflat că are o tumoare în spatele ochiului. Mama sa i-a dat vestea printr-un mail, iar actorul mărturisește că nu a înțeles de ce nu a ales să-l sune.

„După am asociat. (…) Mama, când i-am spus, mi-a zis să fac un RMN. Tot mama mi-a trimis după câteva zile un mail în care îmi spunea că au găsit o formațiune care e intra-craniană, să nu-mi fac probleme, să stau liniștit’.

„Mie nu-mi venea să cred. De ce nu m-a sunat, de ce mi-a trimis mail. Probabil a vrut să evite conversația. Am înțeles că am o tumoare în cap, în spatele ochiului’, a mărturisit Adi.

Adi Nartea: „Am început să merg la neurologi’
Adi Nartea a început să consulte medici specializați în acest domeniu imediat ce a aflat că are o tumoare.

„Am început să sun și să merg la neurologi, neurochirurgi, am consultat vreo patru. A început un periplu ca să-mi dau seama ce era de făcut. Tumoarea era mare, lungime 4 cm, lățime 3 cm, grosime vreo 1 și ceva 2 cm, mare, foarte mare’.

Adi Nartea a explicat concret ce se întâmpla, de fapt, în organismul său. Tumoarea care creștea în interiorul craniului său era de o dimensiune mare. Doctorii i-au spus actorului că era doar o chestiune de câteva luni până când acesta ar fi picat pe stradă.

„Se numește schwanom de trigemen. Este o tumoare care crește pe teaca nervilor, ca o aluniță, dar pe interior. Sunt mulți oameni care au genul ăsta de tumori care cresc și se opresc‘, a explicat Adi Nartea.

„Unele nu se opresc din creștere. Asta s-a întâmplat la mine. A fost o creștere lentă. Doctorii mi-au spus că era o chestiune de 6, 7, 8 luni până să mi se întâmple ceva neurologic, să cad efectiv pe stradă. Ea a intrat 3 cm jumate în cutia craniană, împingea emisfera stângă în sus‘, a mărturisit Adi Nartea.