Restricții în București. Lista măsurilor aprobate de CMBSU, valabile din 3 octombrie. Circulația, restricționată pentru nevaccinați între orele 20.00 și 5.00

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a întrunit, sâmbătă seară, într-o ședință pentru a stabili noi măsuri, în contextul creșterii ratei de incidenţă în Capitală.

Restricții în București
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis sâmbătă seara alte restricții.

Astfel, circulația este restricționată între 20.00 – 05.00, de luni până vineri, pentru nevaccinați. Aceștia pot circula doar dacă au un motiv bine întemeiat.

De asemenea masca devine obligatorie în piețe, târguri, bâlciuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. Masca trebuie purtată și pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ.

Cinematografele, concertele, festivalurile se organizează cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele trecute prin boală.

Măsurile anunțate intră în vigoare din această seară de la ora 00.00

Raed Arafat: „Noi cerem oamenilor să se vaccineze cât mai repede”
În cadrul unei conferințe de presă, Raed Arafat a transmis că încă nu s-a luat în calcul această varianta carantinării Bucureștiului.

„La acest moment nu s-a discutat şi până la măsura carantinării se iau alte măsuri care să limiteze răspândirea.

Dorinţa noastră este să nu blocăm un oraş mare, cu economie cu tot, mai ales că avem căile de a rezolva problema.(…)

Noi cerem oamenilor să se vaccineze cât mai repede, cât mai mulţi, ca să ieşim din această situaţie”, a afirmat Raed Arafat, după ședința de Guvern, potrivit news.ro.

Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 a ajuns sâmbătă în București la 8.28 la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore au fost depistate peste 2500 de infectări în capitală.

O şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va fi convocată, după ce va fi aprobată şi publicată în Monitorul Oficial hotărârea de Guvern privind noile restricţii.

Rata de infectare în Capitală a ajuns la 8,28 de cazuri la mia de locuitori
Direcția de Sănătate Publică București a transmis că rata de infectare din București a ajuns, sâmbătă, 2 octombrie, la 8,28 la mia de locuitori, după ce vineri era la 7,68.

Creșterea vine după ce autoritățile locale au anunțat deja noi restricții, care intră în vigoare de duminică. Acestea ar putea fi modificate în cursul zilei de sâmbătă, după ce Guvernul adoptă Hotărârea privind noile măsuri, conform Libertatea.

Este pentru prima dată când București înregistrează o rată de infectare de peste 8 la mia de locuitori. În urmă cu 10 zile, incidența din București era la jumătatea cifrei actuale.