Calendar ortodox 25 septembrie 2021. Cea mai puternică rugăciune închinată Sfintei iubitoare de oameni

În data de 25 septembrie 2021, în calendarul ortodox, sunt sărbătoriți sfinții Sfânta Cuvioasa Eufrosina și Sfântul Serghie de Radonej. Află care a fost viața Sfintei Eufrosina și ce sacrificii a făcut ea de dragul lui Dumnezeu.

Cine a fost Sfânta Eufrosina
Sfânta Eufrosina este una dintre cele mai mari sfinte ale calendarului ortodox. Deși multe românce îi poartă numele și este o sfântă sărbătorită în toată lumea, puțini știu cine a fost cu adevărat.

Sfânta Eufrosina era fiica unui creștin bogat din Alexandria, Pafnutie. Aceasta a trăit în timpul împăratului Teodosie al II-lea și a dus p viață plină de desfrâu. A pus de multe ori la îndoială încrederea ei în Dumnezeu.

Nu și-a dezvăluit identitatea, lăsând să se creadă că ar fi fost bărbat, până în ultimele ei clipe de viață. În călugărie, era cunoscută sub numele de monahul Smaragd. A vrut să încerce să se schimbe, așa că a renunțat la tot ce îi făcea rău și a trăit sub o identitate falsă toată viața.

În această zi importantă ar fi bine să nu speli haine, este una din zilele în care nu se spală nimic. De asemenea, curățenia este permisă, dar doar ca locuința și curtea să arate bine, cum este normal într-o zi de sărbătoare. De altfel, nu este bine să faci treburi gospodărești și nici să mergi la câmp.

Rugăciunea făcătoare de minune
Cu toții trecem prin momente grele, în care avem nevoie să vorbim cu Dumnezeu. Rugăciunea este cel mai bun mod în care ne putem transmite gândurile și dorințele noastre Celui de Sus.

Rostește această rugăciune în zi de sărbătoare și în orice moment simți că ai nevoie de ajutor. Vei simți o putere specială ori de câte ori spui aceste cuvinte, pe care Sfânta Eufrusina le aude și la care reacționează deîndată. Roagă-te dacă ai copii, dacă ești însărcinată și Dumnezeu îi va proteja pe aceștia.

„Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.”