Până în iarnă toată populația României conectată la sisteme centralizate de încălzire trebuie să monteze obligatoriu repartitoare de căldură. În caz contrar, riscați amenzi de până la 1.000 de lei.
Repartitoare obligatorii pentru toată lumea. PSD a propus un proiect cu energie termală în București, dar voi Batman, Batman. Până una alta, repartitoarele de căldură sau contoarele individuale devin obligatorii în toată România, deci implicit în București, acolo unde statisticile spun că există vreo jumătate de milion de apartamente care nu au asemenea dispozitive de control instalate.
Dai un ban, dar cumperi ceva frumos
Da, instalarea unor repartitoare de căldură reprezintă o cheltuială în plus pentru cei care sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire oferit de Termoenergetica în București, însă, pe termen lung, investiția ar trebui să fie amortizată printr-un consum mai mic de apă caldă și căldură, lucru care va scădea facturile.
otuși, până la venirea iernii, toate apartamentele din România trebuie să dețină contoare sau repartitoare pentru a măsura energia termică consumată. Legea a fost dată curând, însă experții spun că acest lucru nu va fi posibil până la finalul lui 2021, propunerea fiind aprobată mult prea din scurt.
Cei care scapă de această cheltuială sunt cei care și-au montat deja centrală termică de apartament și sunt debranșați de la sistemul centralizat.
Peste jumătate de milion de apartamente cu probleme în București
Porivit statisticilor, doar în București ar exista vreo 550.000 de apartamente unde ar trebui montate aceste repartitoare de căldură menite să stabilească exact consumul fiecărui proprietar în parte. În acest mod, consumatorii casnici nu mai sunt obligați să plătească și pierderile suferite în rețea.
Cât costă să montezi repartitoare la bloc
Dacă ai deja centrală de apartament, ai scăpat de această obligație. Totuși, dacă ești racordat la rețeaua centralizată, e musai să le ai instalate până la finalului anului, altfel riști o amendă serioasă că nu te-ai conformat.
Totuși, specialiștii în domeniu spun că termenul de instalare va fi cu siguranță depășit deoarece numărul celor care trebuie să instaleze aceste aparate de măsură a căldurii este foarte mare la nivel național.
Unii vor repartitoare, alții nu
În timp ce administratorii de bloc spun că aceste măsuri vor duce la reducerile facturilor la întreținere, unele persoane încă se tem că vor plăti mai mult dacă aleg să își instaleze repartitoare. Un lucru este sigur, totul trebuie văzut drept o investiție pe termen lung.
Costul montajului vs. cuantumul amenzii
În piață, costul montării unui repartitor este cuprins undeva între 70 și 100 de lei. Cu cât apartamentul este mai mare și are mai multe camere, și numărul caloriferelor va fi la fel, mai ales că avem nevoie de cate un dispozitiv pentru fiecare sursă de încălzire la nivel centralizat.