Loredana Groza, adevărul despre operațiile estetice. Este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România. În ultima perioadă, vedeta a fost acuzată că a exagerat cu operațiile estetice. Recent, Loredana Groza a lămurit situația și a spus dacă a apelat sau nu la ajutorul medicilor esteticieni.
Loredana Groza, adevărul despre operațiile estetice. Artista, acuzată că a exagerat cu transformările
Loredana Groza, adevărul despre operațiile estetice. La vârsta de 51 de ani, artista arată incredibil de bine. Cu toate astea, fanii Loredanei Groza consideră că vedeta a exagerat cu transformările fizice, iar în ultima perioadă a fost aspru criticată. Recent, cântăreața a vorbit despre acest subiect și a lămurit situația. Într-un interviu, jurata de la X Factor a declarat că nu are nicio intervenție chirurgicală și niciun lifting, iar secretul ar fi, de fapt, sportul și dieta. „Nicio operație estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor și admir femeile care încearcă să arate bine indiferent de vârstă și au curajul să se transforme, dar cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale‘, a spus Loredana Groza.
Timpul pare să fi stat în76u7yjhhhhhhhhhhhhhhh loc pentru Loredana Groza. Fizicul ei este lipsit de imperfecțiuni și are un trup de invidiat. Blondina susține că a făcut tratamente faciale și a adoptat un stil de viață sănătos. „Am avut de la natură noroc că m-am născut de la natură cu dotările de rigoare și nu am avut nevoie să completez. (…) E o muncă grea să arăti bine, nu e ușor”, a mai adăugat Loredana.
Loredana Groza, imagini incendiare din vacanță
Loredana Groza a decis să se relaxeze departe de tărâmul românesc. Artista a fost în Maldive, Mexic, Miami, iar acum se răsfață la malul mării, într-o altă destinație. Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde își ține fanii la curent cu tot ce se întâmplă nou în viața ei. Aceasta a postat mai multe imagini din vacanță, chiar într-un costum de baie minuscul. Loredana Groza poartă un sutien în formă de triunghi și un slip brazilian care îi scoate în evidență formele voluminoase. Loredana a stat aproape o lună în Mexic, acolo unde a petrecut neîntrerupt, zi și noapte.
Vedeta a lansat în acest an două piese alături de nume grele din industria manelelor. Chiar dacă au avut un succes incredibil, mulți internauți au fost dezamăgiți de colaborarea Loredanei Groza. Cu toate astea, blondina nu a băgat în seamă toate criticile și se bucură de această perioadă frumoasă din viața ei. „În pomul lăudat toată lumea aruncă cu pietre. E un moment istoric în muzică românească şi pentru mine, de ce nu. (…) Mă simt blagoslovită. Şi această dragoste şi susţinere pe mine mă hrăneşte cel mai mult şi îmi dă aripi. Mă face să fiu fericită‘, a spus vedeta.