În țara noastră există o mulțime de oameni care trăiesc în sărăcie și care au o mulțime de lipsuri. Unii dintre ei, deși au un acoperiș deasupra capului, nu au curent electric și viața lor începe zilnic când răsare soarele și pătrunde în casele lor. Statul s-a gândit să ofere ajutor în acest sens, oferindu-le celor în cauză 7000 de lei.
7000 de lei pentru românii fără curent electric
Mai mulți români pot primi suma de 7000 de lei, dacă fac parte dintr-o categorie cu probleme. Mai exact, cei care nu au curent electric în locuințe și trăiesc folosind lumânările sau lămpile pe gaz, pot primi această sumă pentru a se racorda la energie electrică.
Există mulți oameni care nu pot avea nici măcar un frigider în care să-și țină mâncarea, un televizor sau apă curentă. Mai mult, în timpul școlii online, elevii din familiile defavorizate nu au putut participa pentru că, deși au primit tablete de la stat, nu aveau unde să le încarce.
Guvernul a decis să vină în ajutorul celor aflați în situații dificile, dar proiectul încă nu a fost aprobat. Proiectul inițiat de parlamentari a fost depus acum 4 ani și se numește ”Programul Prima Lumină”. În prezent, acesta se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor și nu se știe când va fi acceptat.
Cum poți primi ajutorul de 7000 de lei
De reținut că nu orice român este compatibil cu acest ajutor. Silvia Dinică, senator USR, este inițiatorul proiectului și a explicat ce condiții trebuie să îndeplinească o persoană pentru a putea primi această sumă.
“Să fie cu venituri foarte mici, să fie consumatori vulnerabili, să nu aibă şi să nu fi fost vreodată conectat la reţeaua de energie electrică, să fie vulnerabil din punctul de vedere al sănătăţii sau vârstei. Prioritate ar trebui să aibă familiile cu foarte mulţi copii”, a declarat senatoarea.
Ministerul Energiei precizează că în prezent, în România există peste 50.000 de gospodării fără curent electric, iar dintre acestea, aproape 7.000 sunt locuinţe izolate, departe de orice reţea de energie electrică și chiar și racordarea va fi o problemă. În plus, suma respectivă nu este suficientă, ci cu ea poate fi cumpărat cel mult un kit de panouri fotovoltaice, care să susțină un consum mic.