Actriţa Carmen Tănase a vorbit în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” moderată de Mihai Gâdea la Antena 3, despre cum a întâlnit-o pe dr. Flavia Groşan şi cum a ajutat-o într-un moment de cumpănă cu un tratament care s-a dovedit eficient în trei zile.
Întrebată de Mihai Gâdea ce părere are despre medicul pneumolog Flavia Groşan şi despre acuzațiile care i se aduc, actrița Carmen Tănase a spus că nu o mai miră nimic şi se aștepta la asemenea reacţii. Ea a povestit cum a răspuns cu promptitudine medicul şi cum a ajutat-o într-un moment în care a avut nevoie cu un tratament care s-a dovedit a fi eficace în trei zile.
„Eu nu mă mir de absolut nimic pentru că, de un an de zile trăim într-o distopie perfectă, după toate regulile unei distopii.
Eram convinsă că lucrurile nu se vor opri acolo. Adică nu avea cum în momentele astea pe care le trăim noi să se termine totul cu aplauze și cu lacrimi de bucurie în fața Colegilor Medicilor.
Ştiam ce va urma. Altminteri, în clipa în care articolul acela a apărut despre doamna doctor eu am simțit un ghem în stomac pentru că știam ce va urma”, a declarat Carmen Tănase.
„Este medicul de care am nevoie”
„Nu o cunosc personal pe doamna doctor, dar doamna doctor m-a ajutat într-un moment în care eram puțin derutată. A răspuns extraordinar apelului meu pe Facebook, pentru că nu aveam numărul de telefon. O urmăream, îmi plăcea modul de a gândi, modul de a scrie, pozitivismul și atunci când am avut nevoie am spus: dânsa este medicul la care voi apela.
În 10 minute mi-a dat numărul de telefon pe messenger, unde trăim cu toții această viață paralelă, şi am vorbit cu dânsa la telefon”, a explicat actriţa.
„Mi-a dat un tratament, în trei zile eram pe picioare”
„Mi-a dat un tratament, după ce am explicat despre ce este vorba și în trei zile eram pe picioare.
Important este că am câștigat un prieten, un om deosebit, un medic excepțional care pe lângă știință are empatie, bunătate, este solară și este normală și văd că asta deranjează foarte tare”, a spus Carmen Tănase la Antena 3.
“Trebuie să fim trataţi personalizat, nu după protocoale”
“În clipa în care cineva vorbește despre un tratament ca o poveste cu personaje este luat în tărbacă. Eu cred că este un semn de sensibilitate.
Eu sunt artist și probabil că eu văd lucrurile astea altfel decât le văd niște oameni de știință reci care le știu pe toate.
Pentru că sunt deja exasperată de tot ceea ce se întâmplă, nu mai am răbdare, fac parte dintr-o categorie profesională care este în clipa aceasta inexistentă, nu mai există pentru nimeni, nu mai interesează pe nimeni”, a spus Carmen Tănase.
“Rog specialiștii să ne lase în pace noi ăștia desculți, cu punga mână, știrbi, amărâți”
“Aș vrea să rog toți acești specialiști, comandanți, experți, militari, sociologi și așa mai departe care văd că se pricep la toate, să ne mai lase în pace pe noi ăștia desculți, cu punga mână, știrbi, amărâți, vai de capul nostru, pentru că pandemia asta este diferită pentru cel care se poate aduce în Maldive şi diferit pentru cel care nu mai are ce să pună pe masă.
Să nu vorbim despre toți oamenii la fel, pentru că nu suntem la fel și trebuie să fim tratați diferit atât medical, cât și moral, nu după protocoale”, a mai spus Carmen Tănase.