Pensiile vor creşte, în 2022, cel puţin cu rata inflaţiei, a declarat, sâmbătă, în timpul unei vizite efectuate la Botoşani, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
Raluca Turcan a precizat că anul viitor va fi aplicabilă actuala legislaţie în materie de pensii, urmând ca până la sfârşitul lui 2022 să fie adoptată o nouă lege a pensiilor.
„Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor de 14% făcută la finalul anului trecut şi în condiţiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislaţie în materie de pensii şi cel mai probabil vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei„, a afirmat ministrul Muncii.
Raluca Turcan a vorbit şi de presiunea „în creştere” pe sistemul de pensii şi de inechităţile „crunte” din sistem.
„Avem nevoie de reformă în materie de pensii. Gândiţi-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieşi în plus, faţă de cât ies în mod normal, la pensie aproximativ 1,8 milioane de pensionari, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966 – 1969.
Ca atare, presiunea pe sistemul de pensii este în creştere. Mai mult decât atât, întregul sistem este grevat de inechităţi crunte. Raportul între cea mai mică pensie şi cea mai mare este de 1 la 100. Există mii de pensionari care câştigă în instanţă împotriva statului român şi atunci avem obligaţia să creştem contributivitatea la sistemul de pensii aducând în calcul pensiilor cât mai multor oameni toţi indicatorii de contributivitate, să reducem inechităţile, să facem sustenabil şi predictibil acest sistem, nu la bunul plac al decidenţilor politici care, de obicei în ajun de campanii, mai majorează pensiile, şi în acelaşi timp să digitalizăm toate dosarele de pensii”, a adăugat Raluca Turcan.
În ceea ce priveşte alocaţiile, a precizat ministrul Muncii, există un calendar asumat de majorare a lor.
„De altfel, vă amintiţi că la începutul anului am fost printre primii care au anunţat că acest calendar se respectă şi am majorat alocaţiile de la 1 ianuarie”, a spus Turcan.
Ministrul Muncii a participat, sâmbătă, la inaugurarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice şi a unei unităţi de îngrijire la domiciliu în oraşul Ştefăneşti din judeţul Botoşani. scrie romaniatv