Adela Popescu mai are puțin și va deveni mamă de trei băieței. Prezentatoarea și Radu Vâlcan trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața lor și pare să fie o poveste de iubire ca ruptă din filme. Adela Popescu încearcă să petreacă cât mai mult timp cu cei mici, în special în aer liber așa că am aflat din ultima ei postare că ultima plimbare a fost chiar pe Calea Victoriei.
Adela Popescu, contre aprinse cu o internaută
Recent, Adela Popescu a publicat o fotografie cu cei doi băieței în dreptul căreia le-a relatat fanilor ei de pe instagram ce a făcut în ziua respectivă. Vedeta a povestit că era pregătită să meargă prin ploaie alături de cei mici pentru a se distra în ciuda vremii mohotâte din ultima perioadă.
„Astazi am luat o pizza si am mers sa o mancam cu mamaie Ilonka. Apoi ne-am continuat drumul catre Ateneu acolo unde visam sa ploua tare si noi sa ne plimbam pe calea Victoriei echipati cu pelerine, umbrele si cizme de cauciuc. Din fericire pentru majoritatea nu a plouat, asa ca ne-a iesit doar o inghetata, porumbei si un prosecco to go. 🙂„, a scris Adela Popescu pe pagina sa de instagram.
Prezentatoare a scăpat și un mic detaliu și acela că a cumpărat vin spumant pentru acasă. O internaută a obserbat acest lucru și a taxat-o imediat, spunându-i că nu înțelege cum de consumă băuturi alcoolice în sarcină. Interauta a mustrat-o și pentru alte alimente interzise în sarcină pe care prezentatoarea le consumă.
„Tot vad ca bei in sarcina, mananci ou cu galbenus moale, carne negatita cum trebuie, mai mult rosie,si asa mai departe….. Nu stiu ce medici recomanda asa ceva in sarcina, eu am avut interzis.„, a fost mesajul primit de la o internaută.
Care a fost răspunsul Adelei Popescu
Adela Popescu i-a răspuns politicos în secțiunea de comentarii internautei curioase. Aceasta i-a explicat că vinul spumant era pentru soțul ei, Radu Vâlcan, iar consumul de ouă cu gălbenuș moale și carne roșie nu o afectează cu nimic deoarece aceasta are anticorpi la toxoplasmă.
„De unde ai tras concluzia ca beau? 😅 Prosecco e pentru Radu. Iar relaxarea de a manca ou, peste, carne gatita usor, este pentru ca am anticorpi la toxoplasma„, a fost răspunsul Adelei Popescu.
Internauta și-a dat seama că a spus ceva greșit și văzând mesajul Adelei Popescu și-a cerut scuze spunându-i că întenția ei nu a fost aceea de a o jignii. Tot aceasta a precizat că explicația Adelei a lămurit-o.
„Bravo tie, nu stiam 😌 Imi cer scuze nu vroiam sa jignesc, doar mi s-a parut foarte ciudat pentru ca stiam ca aceste alimente sunt interzise in sarcina, dar acum inteleg mai bine„, a continuat internauta.