Poveste impresionantă de viață! Abandonat de mamă pe calea ferată, iar acum este medic la ATI

Unul dintre medicii de la secția de Terapie Intensivă are o poveste impresionantă de viață. Este vorba despre Valentin Perduș, doctor la ATI , la Spitalul Municipal Timișoara. Pe când avea doar o lună, mama lui l-a abandonat pe calea ferată. A ajuns mai apoi în grija statului, la un centru de plasament, iar după ani grei, de chinuri, astăzi este un medic de succes.

Poveste impresionantă de viață! Abandonat de mamă pe calea ferată, iar acum este medic la ATI
Valentin Perduș, medic la ATI, la Spitalul Municipal Timișoara, are o poveste de viață, demnă de realizarea unui film. La o lună după ce l-a născut, mama sa l-a abandonat pe o cale ferată. De acolo a fost preluat de autorități și așa a ajuns să supraviețuiască într-un centru de plasament. Aici nu i-a fost deloc ușor. A îndurat foame, bătăi și alte nenoriciri. După lungi chinuri, în prezent se bucură de statutul de doctor, așa cum și-a dorit de mic.

Valentin Perduș a mărturisit că unii colegi de-ai săi, din plasament, n-au rezistat ororilor de aici și au murit.

”Ce pot învăța aceşti copii de la aceşti educatori? Probabil nimic. Ce sentimente poţi avea? N-ai cum. Empatia, bucuria, fericirea pentru o bomboană, nu aveai. Erai tot într-o luptă, pentru că, de multe ori, mâncarea pe care o primeam noi, în centrele de plasament, nu era tocmai bună.Majoritatea mâncării era aruncată la porci. Eram bătuţi, bătuţi şi iar bătuţi. Uneori înfometaţi, făceam baie fiecare cum puteam. Spre exemplu, eram ca în armată, când trebuia să faci în 5 minute, să te clăteşti, să te săpuneşti, să te clăteşti din nou, sub apă rece. Nu era apă caldă. Dar uite că am rezistat acestor orori nenorocite şi sunt în viaţă încă. Pe de altă parte, alţi colegi de-ai mei au rămas infirmi, au murit”, a mărturisit Valentin Perduș, conform Aleph News.

Cum a ajuns Valentin Perduș medic la ATI
Deși a îndurat multe chinuri, Valentin nu a renunțat la visul său: acela de a deveni medic. A trecut prin toate treptele de învățămât până a reușit să-și atingă scopul. Pe viitor, tot anestezia și terapia sunt ramurile medicinei pe care vrea să le urmeze.

”Pe tot parcursul şcolarizării mele, la ucenici şi profesională, mergeam la biblioteca din Ploieşti, unde făceam studiu individual: anatomia şi fiziologia omului. Am dat admiterea la Facultatea de Medicină din Oradea, unde, sigur, am promovat admiterea.Tot anestezie şi terapie îmi doresc. Când eram la Cluj, tot anestezie şi terapie. Făceam gărzi, mergeam în gărzi tot pe secţia de terapie intensivă. Din punctul meu de vedere, este o secţie specială, o secţie în care se adună toată medicina, efectiv toată medicina. Aceşti specialişti, medici, anestezişti, au o zicală: sunt îngerii păzitori ai blocurilor operatorii”, spune Valentin.