Ce va face Narcisa Birjaru cu premiul de la Chefi la cuțite. Sezonul 9 al emisiunii Chefi la cuțite a luat sfârșit, iar marele câștigător a fost cu adevărat o surpriză pentru toată lumea. Narcisa Birjaru este prima femeie care a câștigat marele premiu de 30.000 de euro, la Chefi la cuțite. Recent, tânăra în vârstă de 24 de ani a spus ce va face cu trofeul.
Concurenta lui Cătălin Scărlătescu, Narcisa Birjaru a câștigat marele premiu al emisiunii de la Antena 1. Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a fost șocată când Gina Pistol i-a strigat numele.
Narcisa este prima femeie care a câștigat marele premiu de la Chefi la cuțite. Aceasta i-a impresionat pe jurați cu preparatul său. Recent, câștigătoarea a vorbit într-un interviu pentru XNS despre experiența trăită la Chefi la cuțite, dar și ce va face cu premiul câștigat. ”A fost cel mai frumos sezon, cea mai frumoasă întâmplare din viața mea, nu există cuvinte pe care le pot exprima, să spun ce am simțit și cât de bucuroasă pot să fiu, e ceva unic. Am avut curaj să vin cu burger, m-am bazat pe gust și asta a fost și de asta am și vrut să fac un burger, am vrut să le arăt că știu să mai gătesc și altceva în afară de mâncarea de casă. Gătesc burger în fiecare zi”, a spus ea.
Narcisa, despre emisiunea Chefi la cuțite
Narcisa Birjaru a declarat că a învățat multe lucruri de la colegii săi, dar și de la mentorul, Cătălin Scărlătescu.”Am învățat foarte multe lucruri, tehnici, preparate, sosuri, am învățat foarte mult, m-am dezvoltat foarte mult de la Chefi la cuțite, de la Valentin am învățat, de la Cuțitul de aur, de la Alex, de la toți am învățat, am avut ocazia să învățat foarte multe lucruri. La cât a fost de grea competiția am încercat să mă îmbărbătez singură, să fac cele mai bune farfurii, să-mi ajut echipa să fie lângă mine, să-i binedispun, să-i fac să zâmbească, a fost ceva pentru care nu există cuvinte să le explici, nu mă așteptam să ajung în finală”, a mai spus tânăra.
Ucenica lui Scărlătescu a mărturisit că își dorește ca din banii câștigați să dea avansul pentru casă, iar restul îi va folosi pentru a-și duce la bun sfârșit alte planuri. Dincolo de competiția Chefi la cuțite, Narcisa are o viață de familie extrem de frumoasă. Concurenta s-a căsătorit de la vârsta de 14 ani, recunoscând că provine dintr-o familie de etnie rromă.