A vrut să devină medic, apoi avocat, dar viaţa a condus-o către scenă. Acolo, Cristina Stamate uita dezamăgirile trăite şi fericirile pierdute, era o explozie de energie. Părea că făcuse un pariu cu umorul, să nu se abandonze niciodată unul pe celălalt, nici măcar în momentele în care se împiedica în regrete, iar ochii îi jucau în lacrimi.
S-a căsătorit la 19 ani din amabilitate, aşa cum îi plăcea să spună, pentru că erau de ceva vreme împreună şi cei din jur făceau presiuni. “Mama zicea că de ce nu mă marit, că-i era frica să nu mă batjocorească vreunul, soacra-mea şi-a dat seama că aş fi tare potrivită pentru băiatul ei şi-mi tot spunea: <<Da’ voi nu vă luati, mamă?” >>.
“M-am măritat la 19 ani domnişoară, nu făceam parte din categoria celor care se trezesc repede”.
Un avort i-a răpit şansa de a mai deveni mamă, iar acesta a fost marele ei regret.
„Am realizat că sunt însărcinată foarte târziu, pentru că nu ştiam nici măcar care este data de la care trebuie să socoteşti. Aveam examenul de diplomă. Aveam planuri de viitor. Nu aveam nici un sentiment că acolo e cineva, e om, nu e om… Nici nu mă întrebam nimic, pentru că era ceva care mă încurca foarte tare. Am început să caut cu disperare un medic. Asta era o incursiune aproape demnă de James Bond, pentru că rezultatul putea fi pedepsirea amândurora. Am găsit un medic a cărui specializare erau operaţiile pe creier. Şi operaţia, ca să zic aşa, s-a întâmplat pe masa din sufragerie, acasă la mama mea. Când s-a sfârşit intervenţia, după ce am fost uşor ameţită de o injecţie, i-a spus mamei mele: „Coană mare, vino încoace să-ţi iei nepotul!’. Atunci nu am luat în seamă foarte tare. Scăpasem de ceea ce mă încurca, dar mi-au rămas în minte cuvintele că primul meu copil era băiat’. ‘, povestea Cristina Stamate, potrivit oxologia.ro.
Dan Ivănescu nu era marea ei iubire, dar nici partenerul lângă care spera să îşi găsească liniştea. Ba mai mult, după o vreme, au apărut şi trădările.
Atunci când a aflat de infidelitatea soţului, a vrut să îi dea o lecţie. A plecat de la teatru şi s-a dus glonţ la apartamentul conjugal, dar nu oricum. “Eram îmbrăcată într-un costum de clovn, foarte discret, de altfel, în toate culorile. Mi-am pus pardesiul pe deasupra, pentru că aşa cerea anotimpul şi m-am dus acasă. Nu pusese lanţul la uşă, aşa că am deschis foarte simplu cu cheile mele. I-am văzut în aceeaşi încăpere şi am spus “bună seara”. Că nu au făcut infarct pe moment, este fix treaba lor. Pe atunci fumam, am deschis şifonierul şi mi-am luat un pachet de ţigări, de parcă de asta venisem eu acasă, nu că mă stârnise femeia aia. Apoi am plecat înapoi la teatru să joc. Numai eu ştiu cum am jucat actul II. O vreme am trecut peste infidelitate, pentru că am zis că după 11 ani te mai saturi de persoana de lângă tine, dar apoi am pus punct. Scuzele nu ar fi mers la mine. Nu sunt genul”.
După o dezamăgire, în viaţa actriţei şi-a făcut loc şi o iubire neîmpărtăşită, cea pentru Ştefan Bănică senior.
“Unul dintre primele mele suspine de amor, cred ca ma indragostisem intr-un fel de Stefan Bănică Sr , I-am trimis şi o carte poştală la un moment dat. Viaţa a făcut să ne întâlnim şi să jucăm în aceleaşi spectacole şi, într-o zi, i-am mărturisit lui Ştefan”, povestea Cristina Stamate.
“De atunci, ori de câte ori ne vedeam în spectacole, venea lângă mine şi îmi şoptea la ureche <<Vaporul e afară. Când terminăm, te iau şi fugim în lume>>”
Legătura pe care o avea cu cea care i-a dat viaţă era una extrem de puternică. Când a pierdut-o, a avut impresia că lumea se sfârşeşte. “Mama mea a fost orfană şi şi-a dorit să nu le lipseasă nimic copiilor ei, să aibă toate lucrurile pe care ea doar le-a visat. Când a murit, am avut senzaţia că s-a dărmat zidul de care mă sprijineam. Până atunci am ştiut ca pot să mă bat cu toata lumea, că nu mă poate invinge nimeni, pentru că mă sprijinea ea”.
Fericirea nu şi-a mai făcut loc în viaţa. A ales să meargă pe acest drum singură, fără o iubire alături.
„Nu din dezamăgire nu m-am mai căsătorit. Ci fiindcă m-am obişnuit cu binele. Când eşti aşa independent şi activ că mine, nu simţi singurătatea. Că-ţi mobilezi viaţă cu lucruri frumoase, lucruri pentru care arzi, care te pasionează. Singurătatea devine ca un drog, e o formă de bucurie. Când ai independenţa financiară, când ai o meserie care-ţi place, care te preocupă, în care ai succes, când ai prieteni, te obişnuieşti cu modelul „cand vreau lume, ieşiri, le am, când nu, lăsaţi-mă în pace’, spunea actriţa pentru Formula As.
Cu toate astea, avea convingerea că singurătatea are preţul ei.
„Oho! Se plăteşte greu. Mărunţel. La început ai un orgoliu deşănţat şi nu prea vezi plată, îţi tot spui că poţi s-o duci şi singur. Dar singurătatea te costă în primul rând absenţa unei vieţi de familie, care poate fi fermecătoare când ai alături un soţ şi copii. Există miracole de genul asta, o magie de care nu mai ai parte, clipe absolut minunate care se nasc atunci când ştii că eşti împreună cu cineva. Dar şi familia, la rândul ei, se plăteşte scump.
Feminitatea ta se erodează, că nu poţi să stai şi la oglindă şi la cratiţă şi la scutece. Te faci harcea-parcea, îţi pierzi răbdarea, şarmul şi, în general, şi carieră. Există plată pentru amândouă felurile de viaţă, dar trebuie să fii cinstit cu ţine însuţi, să te gândeşti foarte clar pentru ce eşti făcut, ce fel de plată poţi acceptă. Asta sau cealaltă”, susţinea actriţa.
Cristina Stamate a murit la 71 de ani. În singurătate, aşa cum a şi trăit toată viaţa. Inima ei obosise, pentru că acolo strânsese toată suferinţa.