Calendar ortodox 8 iunie 2021. Creștinii ortocși îi vor prăznui marți, 8 iunie, pe Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian dar și Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Tot în această zi se face pomenirea Sfintei Mucenițe Caliopia, Sfintei Cuvioase Melania, Sfântului Cuvios Atre, Sfântul Mucenic Marcu, Sfântul Cuvios Naucratie și Sfântului Mucenic Teofan.
Calendar ortodox 8 iunie 2021. Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian
Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian au fost orași ai Imperiului Roman, iar după ce l-au descoperit pe Iisus Hristos, aceștia au decis să nu mai fie ostași și să-l slujească pe Domnul. Pentru acest lucru, Nicandru și Marcian au fost închiși în temniță, iar pe 8 iubie 303 au fost decapitați în cetatea Dorustorum, Silistria de astăzi. Se știe că Nicandru avea un copil și o soție pe nume Daria, care l-a așteptat timp de 10 ani să se întoarcă de pe câmpul de luptă. Ulterior, aceasta a înțeles și a prețuit jertfa mărturisitoare a soțului ei. Cei doi au fost chinuiți prin metode îngrozitoare și le-au fost strivite unghiile cu fierul și după chinuri greu de imaginat.
Sfântul Mare Mucenic Teodor a pătimit pentru Hristos de la păgânul împărat Lichinie, în cetatea Eracliei, unde era voievod. Sfârșitul lui a venit în ziua a opta a lunii februarie, iar în ziua de 8 iunie se cinstește moaștea din cetatea Eracliei în Evhaita, patria lui.
Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, îneacă-i rogu-mă, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii; pentru că Ţie, ca într-o alăută, prin omorârea trupului, să-Ţi cânt cântare de biruinţă.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu totul luminându-vă cu Lumina Sfintei Treimi întotdeauna, aţi ajuns a fi luminători neînşelaţi, Sfinţilor. Pentru aceasta, cu credinţă săvârşind astăzi prăznuirea voastră cea strălucită, luminat ne veselim.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind pătimitorilor, a vedea pe Cuvântul Cel Ce a Strălucit din Fecioară pe pământ, mărturisindu-L pe El de o Fiinţă cu Tatăl, aţi răbdat moarte silnică, cu cuget bine întărit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătându-vă următori şi ucenici Înţeleptului Apostol Pavel, grăitorilor de Dumnezeu, aţi propovăduit pe Fiul întocmai de o cinste cu Tatăl. Pentru aceasta, fiind tăiaţi cu sabia, Sfinţilor Mucenici Marcian şi Martirie, aţi sfinţit pământul cu vărsarea sângelui voastru, răbdătorilor de chinuri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zămislind pe Fiul lui Dumnezeu Cel fără de început, L-ai Întrupat, Precurată, făcându-Se Om pentru mila cea nespusă. Pentru aceasta închinându-ne Lui, cu dreaptă credinţă te mărim pe tine, Ceea ce eşti Pricina Îndumnezeirii tuturor.
Cântarea a 3-a. Irmos: Nu întru înţelepciune…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-vă cu Ortodoxia prin Dumnezeiescul Duh, aţi gonit cu totul întunericul lui Arie, făcându-vă mărturisitori ai Atotţiitorului.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Punând dogmă a fi Cuvântul întocmai cu Tatăl, v-aţi osândit la moarte, Sfinţilor Mucenici Marcian şi Martirie şi v-aţi mutat către viaţa cea fără de sfârşit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Unitu-v-aţi cu îngerii prin Oştirea sfinţită şi v-aţi numărat luminat cu cetele mucenicilor. Pentru aceasta, lăudăm cinstită pomenirea voastră.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind împodobită cu lanţuri de aur, o, Stăpână Împărăteasă, stai acum de-a dreapta Stăpânului şi Dumnezeu, rugându-te pentru noi robii tăi.
Irmosul:
Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci, întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.