Din spital, direct pe scenă! Alexandru Arșinel, nerăbdător să fie externat: “Mai stau câteva zile internat”

Chinuit de boală, Alexandru Arșinel (81 ani) are un singur gând: să revină pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”.

Maestrul Arșinel a petrecut Paștele în spital, sub supravegherea medicilor, din cauza complicațiilor apărute după ce a fost confirmat pozitiv cu Covid-19, dar recunoaște că gândul îi este la teatru, marea lui iubire.

Vestea redeschiderii sălilor de spectacol în interior, la capacitate redusă, de 30%, a venit ca o gură de oxigen pentru marele actor care ne-a mărturisit că, deși se află încă pe mâna medicilor și situația lui medicală este încă incertă, abia așteaptă să revină pe scenă.

Cu vocea slăbită, dar cu speranța că va fi bine, Alexandru Arșinel a declarat că zilele viitoare ar urma să fie externat de la Matei Balș, spital în care a ajuns înainte de Paște, la doar câteva zile după ce fusese trimis acasă.

Cum se simte Alexandru Arșinel: “Încă nu e clară situația mea”
Starea de sănătate i s-a deteriorat, la scurt timp, după ce a părăsit spitalul și, în doar două zile, a fost nevoit să ceară iar ajutor medicilor de la Institutul Matei Balș, acolo unde, în prezent, este supus mai multor investigații medicale.

“Sunt încă în spital, cu consult medical chiar acum. Mai stau vreo câteva zile.

O să joc săptămâna ailaltă, într-un spectacol montat de mine. Încă nu e clară situația mea aici și săptămâna viitoare o să vă informez cu mai multe detalii.”, a declarat Alexandru Arșinel, făcând astfel referire la spectacolul “Niște senzații…”, pe care îl regizează la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” și din a cărui distribuție face parte.