Zodia Taur va avea în vara anului 2021 suficiente motive de bucurie. Cea mai bună lună din punct de vedere profesional va fi august, iar din punct de vedere amoros iulie.
Pentru nativii de pământ, vara aceasta este despre redescoperirea de sine. Mulți Tauri, în special cei foarte tineri. vor începe să resimtă că trăiesc cu adevărat căci se vor apuca de pasiuni mai vechi sau vor afla că le place să facă altceva în viață, de fapt.
Luna iunie este una a pregătirilor pe toate planurile pentru persoanele născute sub semnul venusian Taur. E o lună numai bună pentru reglarea de conturi, pentru a îngropa securea războiului indiferent cu cine s-au aflat în conflict.
Zodia Taur în vara anului 2021
Până pe 15 iunie, Taurii trebuie să fie foarte atenți la toate semnalele pe care le primesc de la Univers căci vor afla o serie de lucruri interesante ce îi vor ajuta enorm în dezvoltarea lor personală.
După data de 15 iunie apar oameni noi în calea lor, acei mentori de care aveau atât de multă nevoie, acele ființe de-a dreptul providențiale în fața cărora Taurii se înclină și în cine au încredere deplină.
Luna iulie aduce momente spectaculoase din punct de vedere amoros. Unii Tauri s-ar putea căsători pe fugă, pentru că luna lui Cuptor este luna spontaneității în cazul acestor nativi.
August, o lună de vis
Apar oportunități de călătorie în doi. Sunt avantajați în perioada 10-25 iulie în special Taurii căsătoriți, cei care au o familie stabilă, Taurii care sunt, cu alte cuvinte, așezați la casele lor.
Luna august este cea mai bună pentru cei care visează la o carieră strălucită. Este luna marilor oportunități financiare, luna în care pot pune pe picioare afaceri care vor stârni invidia celor din jur.
Taurilor le priește foarte bine ultima lună din vară și din perspectiva studiilor, căci sunt favorizați de astre cei care trec prin examene importante ori cei care se pregătec pentru facultatea care va începe la toamnă. Este o lună bună pentru Taurii școlari.