Mai avem foarte puțin până când, din punct de vedere calendaristic, iarna ne va bate la ușă.
Specialiștii anunță că vom avea parte de o iarnă istorică, așa cum nu s-a mai văzut.
Meteorologii ANM au emis un avertisment de ultim moment. Se pare că iarna aceasta va fi una istorică și se vor înregistra temperaturi anormale pentru această perioadă.
Potrivit informațiilor oferite de specialiști, vor exista ierni tot mai blânde, ca urmare a încălzirii globale.
Cu toate acestea, nu sunt excluse nici episoadele cu viscol violent, specifice anotimpului.
„Nu se poate exclude apariția unor ierni reci, dar cel mai probabil este să avem ierni din ce în ce mai calde, cu episoade de viscol, temperaturi foarte scăzute.
Chiar dacă vom vorbi despre episoade extreme scurte, impactul lor poate fi semnficativ.
Nu trebuie neglijate fenomenele extreme atunci când vorbim despre încălzirea globală. Într-o iarnă caldă,este de ajuns un episod foarte scurt de viscol, care poate da peste cap întreaga economie.
Aşadar, iernile geroase, cu troiene, sunt doar o amintire a generațiilor născute până în anii ’90. În ultimele două decenii, anotimpul rece a devenit din ce în ce mai blând, a declarat Roxana Bojariu, climatolog ANM.
Când va începe iarna
Potrivit datelor furnizate de specialiști, iarna va începe pe data de 26 noiembrie, însă la munte, zăpada este așteptată mult mai devreme.
În București, meteorologii ANM avertizează că prima zăpadă va cădea în jurul datei de 8 decembrie. scrie cancan