Sfânta Parascheva este una dintre cele mai cunoscute și iubite sfinte din religia noastră. Sărbătorită în fiecare an pe 14 octombrie, Sfânta este foarte renumită în rândul credincioșilor și chiar are și un pelerinaj închinat ei, care este acum în plină desfășurare. Află ce trebuie să faci pentru a te bucura de ajutorul Sfintei făcătoare de minuni.
Rugăciune către Sfânta Parascheva
Sfânta Parascheva este cunoscută drept făcătoare de minuni. Se spune că Sfanta Parascheva vindecă atât durerile sufleteşti, cât şi pe cele trupeşti. Atât cei care merg la moaștele sale, dar și la biserică și se roagă ei în mod special spun că au simțit ajutorul acesteia și au rămas impresionați.
Se spune că Sfânta Parascheva îi ajută pe toți cei care îi cer ceva. Cei care se roagă și au credință în marea Sfântă nu vor fi uitați de aceasta. Roagă-te ori de câte ori simți că ești singur, că ai epuizat orice metodă și nimic nu te mai poate salva. Orice soluție se găsește în credință. Iată o rugăciune pe care trebuie să o rosteşti dacă ai necazuri.
“Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim.
Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci.”
Minunile Sfintei Parascheva
Sfânta Cuvioasa Parascheva (cunoscută şi ca Paraschiva) este sfânta ocrotitoare a Moldovei, despre care se spune că a făcut o mulțime de minuni și continuă să-i ajute pe cei care se roagă la ea. În urmă cu patru zile a început cel mai mare pelerinaj din țară, cel la moaștele Sfintei Parascheva, unde un număr extraordinar de mare de oameni din toată lumea au trecut să se închine și continuă să vină. Racla va sta la dispoziția credincioșilor pentru o săptămână.
Se spune că Sfânta Parascheva a făcut multe minuni de-a lungul timpului, care mai de care mai impresionante. Se spune că exista cândva un bărbat care avea o afecțiune gravă de piele, din cauza căreia fața îiera plină de bube. Acesta s-a vindecat ca prin minune în momentul în care şi-a apropiat de chip o batistă care atinsese moaştele Sfintei şi pe care i-a adus-o soţia de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi.
Întâmplările recente spun și că o femeie sărmană, mamă a trei copii, suferea de sinuzită și nu avea bani să se trateze, așa că a decis să se roage la racla cu sfintele moaște, de unde a plecat vindecată. Alături de ea a fost și o femeie surdă din Cheile Bicazului, care timp de trei zile a stat numai în rugăciune și a început din nou să audă, semn că nu sunt doar povești aceste minuni, ci fapte reale.