Potrivit Calendarului Creștin Ortodox, pe data de 12 octombrie, enoriașii îl sărbătoresc Pe Sfântul Mucenic Andronic, Prov, dar și pe Sfântul Ierarh Cosma.
Calendar Creștin Ortodox, miercuri, 12 octombrie 2022. Cine a fost Sfântul Mucenic Andronic
Sfântul Mucenic Andronic a trăit în vremurile împărăției lui Dioclețian și Maxim. Pentru că erau creștini, Andronic și alți doi, Tarah și Prov, au fost prinși și duși la judecată.
Sfântul Andronic era un bun creștin, cunoscut pentru harul său de a vindeca bolile și rănile sufletești ale oamenilor.
Însă pentru credința și faptele sale a fost prins, alături de alți mucenici. Aceștia au fost supuși chinurilor și torturilor pentru a renunța la credința lor, dar prin rugăciune, ei au reușit să supraviețuiască până când au fost uciși.
Sfinții au fost dați la animale sălbatice, însă acestea s-au îmblânzit, au fost bătuși și au răzbit, însă au sfârșit prin a fi uciși cu sabia de împăratul Maxim.
Dup ce i-a ucis, împăratul a poruncit ca trupurile lor să fie amestecate cu trupurile necuraților, ca să nu fie recunoscute de creștini.
Despre cum au fost descoperite trupurile mucenicilor aflăm din scrierile lui Macarie, Felix și Verie. Aceștia s-au rugat la Dumnezeu să le dea un semn pentru a identifica trupurile mucenicilor. Și Domnul le-a ascultat ruga și au găsit trei lumânări deasupra moaștelor.
Calendar ortodox 12 octombrie 2022. Rugăciune făcătoare de minuni către Sfinții Mucenici Tarah, Prov și Andronic
De isprăvile sfinţilor mucenici Puterile Îngereşti foarte s-au minunat; că fiind un trup muritor, pe vrăjmaşul cel fără de trup cu Puterea Crucii nevoindu-se tare, l-au biruit nevăzut. Şi acum se roagă Domnului să se miluiască sufletele noastre. Pe Faraon cel ce era purtat în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel mergătorul cel pedestru, l-a mântuit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.
Fiind împodobiţi cu daruri muceniceşti, mucenicilor, staţi cu dragoste înaintea lui Hristos, Dătătorului de cununi în ceruri, luminându-vă cu Lumina Făcliei Celei în Trei Lumini şi luminaţi cu credinţa pe toţi care vă fericesc pe voi. În vremea de goană pentru dreapta credinţă v-aţi arătat, ca nişte ostaşi buni, ca nişte sprijinitori ai Bisericii şi întăriri ale adevărului, gonind toată înşelăciunea celor de rea credinţă cu vitejeşti pătimiri, nebiruiţilor mucenici. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin