Cum se simte Mioara Roman după ce a fost operată, în urmă cu o lună. Oana Roman a publicat o fotografie cu mama ei, aflată acum în scaun cu rotile.
Mioara Roman a ajuns în urmă cu o lună din nou pe mâinile medicilor. Femeia în vârstă de 82 de ani a fost operată, iar fiica sa, Oana Roman, a vizitat-o la centrul de recuperare unde se află.
Cum se mai simte Mioara Roman după ce a fost operată în urmă cu o lună. Prima fotografie cu ea
Oana Roman le-a arătat și fanilor cum se mai simte mama sa, care își trăiește în prezent bătrânețea într-un scaun cu rotile. Vedeta a dezvăluit că cea care i-a dat naștere este încă în faza de recuperare și urmează ședințe de kinetoterapie.
Oana Roman a mai spus că Mioara Roman se simte totuși acum mai bine, dar și-ar dori să facă o minune încât aceasta să se simtă rapid din ce, în ce mai bine.
”Am venit la mama, am fost la masă împreună și stăm de vorbă. Am găsit-o în formă, era la ședința de kinetoterapie. Are parte de toate îngrijirile aici și sper să reușim să meargă cât mai ușor cu ajutorul terapiei de recuperare.
Mama e bine, dar eu plec de aici zilnic cu sufletul greu pentru că mi-aș dori să pot face o minune și să dau timpul înapoi. Știu că aici ea are singura șansă să mai poată merge făcând recuperare”, a relatat Oana Roman pe un Instastory, potrivit Libertatea.
Totodată, vedeta a arătat tuturor și că și-a dus mama la salon. Astfel, Mioara Roman s-a bucurat de clipe de răsfăț, fiind coafată și machiată.
Mioara Roman, afectată de mai multe probleme de sănătate
Mioara Roman își duce bătrânețea, în prezent, într-un centru de îngrijire pentru bătrâni. Însă, nu este unul oarecare, ci de lux și dispune de cele mai bune condiții, conform spuselor fiicei sale, Oana.
Învitată în cadrul emisiunii ”La Măruță”, Oana Roman a spus că se luptă să-i ofere o stare de sănătate cât mai stabilă mamei ei, care are pareză la mâna dreaptă și a trecut prin mici accidente vasculare, din cauza unor degenerări neuronale.
” (…) Are niște probleme care țin de partea neuronală. Îi afectează starea generală, nu mai e activă, conectată la toate lucrurile. Nu mai e așa rapidă în a înțelege (…)”, a spus Oana Roman despre mama ei, în emisiunea ”La Măruță”.