Se schimbă ora în România! Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă

În fiecare an, ora se dă de două ori, așa cum s-a stabili de mult timp. Este un eveniment important, care ne afectează pe toți, în diferită măsură. Află când se schimbă ora anul acesta și cum trebuie să ne pregătim pentru ceea ce va urma.

Când se dă ora
Anunț important pentru toți românii! Mai este puțin până când se dă din nou ceasul și trecem din nou la ora de iarnă, când 04.00 devine 03.00. Așa cum se știe de ani buni, trecerea la ora de vară se face în ultimul weekend din luna martie, în timp ce trecerea la ora de iarnă se face în ultimul weekend din luna octombrie în fiecare an.

Anul acesta, trecerea la ora de iarnă se face între 29 și 30 octombrie, de sâmbătă spre duminică. Deși Comisia Europeană a propus renunțarea la ora de iarnă, România nu a luat o decizie clară în acest sens. Acum, ziua de 30 octombrie va avea 25 de ore și dormim mai mult cu o oră, iar noaptea devine brusc mai lungă decât până acum.

Cum ne afectează schimbarea orei
Schimbarea orei nu aduce prea multe avantaje, dar dintotdeauna s-a spus că este un beneficiu în ceea ce privește economisirea curentului electric și iluminatul cu energie naturală. Se pare, însă, că are o mulțime de efecte negative asupra organismului nostru, care trece prin schimbări drastice și revine la normal în aproximativ două săptămâni.

Se spune că cei mai afectați de schimbarea orei sunt copiii și persoanele în vârstă, dar mai ales persoanele care au probleme psihice, depresie sau anxietate. Pentru a trece mai ușor peste acest hop, este indicat să reduci consumul de stimulente, precum cafeaua, ceaiul negru și orice fel de energizante.

Printre cele mai întâlnite simptome sunt stările agitate, insomnia, durerile de cap sau lipsa poftei de mâncare. Este indicat să fim mai activi, să facem mai mult sport, să consumăm fructe și legume și să ne hidratăm corespunzător.