Scandalul între antrenorul de fotbal Laurenţiu Reghecampf şi impresara Anamaria Prodan este departe de a se termina. Cu ordine de protecţie emise unul împotriva celuilalt cei doi continuă să-şi aducă acuzații grave. Iată primele declarații în scandalul momentului.
Anamaria Prodan a declarat că fiul său minor se afla la antrenamente şi ar fi venit acasă fix în momentul în care s-a iscat scandalul dintre ea şi fostul soț.
Marcat de cele întâmplate, copilul ar fi declarat că nu mai vrea să-şi mai vadă tatăl.
Referitor la acest scandal, antrenorului echipei Neftchi Baku, Laurenţiu Reghecampf, a declarat pentru gandul.ro.
“Eu nu voi înceta vreodată să lupt pentru fiul meu, însă nu-l voi obliga să fie alături de mine pe perioada programului pe care l-a stabilit instanța.
El constituie o prioritate pentru mine și înțeleg să-l protejez, să nu-l introduc în discuțiile dintre mine și mama lui. Cunosc la ce presiuni este supus din partea mamei și nu doresc să-l expun.
Tăcerea mea și faptul că nu ies să vorbesc public se datorează iubirii pe care i-o port lui Bebe. Eu nu o voi jigni niciodată pe mama copilului meu. Avem un copil minor, iar el suferă teribil din cauza acestei povești. Și nu este normal să fie rănit din pricina comportamentului niciunuia dintre părinți”, a declarat Laurenţiu Reghecampf.
Impresara a recunoscut că l-a lovit pe fostul soț, dar doar pentru a se apăra pentru că acesta a venit cu amenințări duhnind a alcool. Mai mult, Anamaria Prodan a lansat acuzații şi la adresa poliţiei pe care o acuză că nu îşi face treaba şi nu îi ia probe fostului soț pentru a-i determina alcoolemia.
“Dacă este o persoană publică este apărată de unii sau de alţii, pentru că legea nu îşi face cum ar trebui treaba.
Că dacă se întâmpla lucrul ăsta când am făcut prima plângere, că ne temem pentru viaţa noastră nu ajungeam să vină Laurenţiu Reghecampf duhnind a alcool, abia se ţine pe picioare.
Poliţia nu vrea să ia probe de sânge. Toată lumea se uită, zâmbește că noi locuim în Snagov şi suntem celebrități.
Același poliţist care acum câteva luni mi-a luat mie declaraţie când la fel a venit peste noi în casă, când la fel a venit în stare de ebrietate cum este şi acum, o să-l vedeţi cum arată.
Nu se poate să stăm să vină să ne omoare în casă şi să vină poliţia să îşi dea seama pe urmă că au greșit că nu a luat prima dată măsuri. Ne-a înjurat, ne-a ameninţat că ne omoară “, a spus Anamaria Prodan după audieri.