Cum s-au afișat președintele Franței și soția sa la funeraliile Reginei. Detaliul prin care au atras atenția tuturor

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a a fost un eveniment major la care au participat numeroși lideri ai lumii, o desfășurare deosebită, de o solemnitate rară. Unii dintre cei care au condus-o pe Regina Angliei pe ultimul său drum au făcut notă discordantă și s-au abătut, mai mult sau mai puțin, de la protocolul regal.

Cum s-au afișat președintele Franței și soția sa la funeraliile Reginei
Președintele și Prima doamnă a Franței și-au făcut apariția, duminică, 18 septembrie, încălțați în ghete sport, precum turiștii. Emmanuel Macron a adoptat o ținută smart-casual, probabil pentru a se simți confortabil în cele câteva ore în care avea să participe la eveniment. La fel s-a prezentat și soția sa, Brigitte.

În realitate, cei doi soți au avut două ținute: una cu care s-au afișat la balconul sălii unde a fost organizat priveghiul Reginei, și o a doua ținută pe care au purtat-o cât au stat în exteriorul Clădirii Parlamentului.

Cu o zi înainte de funeraliile de înmormântare ale Reginei Elisabeta a II-a, președintele Franței și soția sa au fost surprinși într-o plimbare incognito prin Londra. Cei doi s-au plimbat duminică pe străzile londoneze și de-a lungul râului Tamisa, sub privirile nedumerite ale celor care i-au recunoscut.

Ce a făcut președintele Franței cu o zi înainte de înmormântarea Reginei
Potrivit presei britanice, Macron a renunțat la costumul său albastru cu care s-a remarcat până acum, optând de această dată pentru o ținută mai lejeră – ochelari de soare, fular și sacou bleumarin, pantaloni închiși la culoare și pantofi sport negri.

„Probabil cea mai puțin incognito persoană pe care am văzut-o”, au spus mai multe persoane pe rețelele sociale, inclusiv Alix Mortimer, care a adăugat: „După cum se spune, ‘are la fel de mult talent pentru deghizări precum o girafă cu ochelari de soare care încearcă să intre într-un club de golf pentru urși polari’.”

Când a fost oprit și salutat de către un britanic care l-a recunoscut, președintele Franței, s-a oprit, și-a scos ochelarii, a zâmbit și a răspuns respectuos.