În fiecare an la data de 20 septembrie creștinii ortodocși prăznuiesc acești mari sfinți: Sfinții Mucenici Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist.
Cine au fost sfinții mari mucenici Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist
Sfântul Eustatie a fost general al armatei romane pe vremea împăratului Traian (98-117). Înainte de primirea botezului, numele său era Placid. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a gonit un cerb. A văzut în coarnele acestuia Crucea Mântuitorului și a auzit un glas de la aceasta: „Placide, pentru ce Ma prigonesti? Eu sunt Hristos, pe Care tu Il cinstesti fara sa stii, prin lucrarile tale cele bune”. La scurt timp după această minune, Placid, soția sa și copiii s-au botezat. Aceștia au primit numele de: Eustatie, soția lui, Teopista, iar cei doi copii: Agapie și Teopist.
O perioadă de timp Eustatie s-a retras din armată, dar a revenit la insistențele Împăratului Traian. Acesta voia să iasă învingător în lupta cu barbarii, ceea ce s-a și întâmplat. Traian a murit, iar la conducerea tronului a venit Împăratul Adrian care i-a cerut să aducă jertfe idolilor. Pentru că a fost refuzat, împreună cu familia sa a fost aruncat în fața fiarelor, văzând că animalele nu le fac niciun rău, familia a fost aruncată într-un cazan de aramă încins și scoși după trei zile nearși.
Rugăciunea Sfântului eustatie care se spune la vreme de necaz
Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine Doamne, că ai căutat spre smerenia mea şi nu m-ai dat în mâinile vrăjmaşilor, ci ai mântuit din nevoi sufletul meu. Şi acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta şi să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu şi dureros îi este să iasă din acest ticălos şi spurcat trup al meu. Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine şi să-l împiedice întru întuneric, pentru păcatele făcute de mine cu neştiinţa şi cu ştiinţa în viaţa aceasta, milostiv fii mie, Stăpâne, şi să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l ia îngerii Tăi cei străluciţi şi luminaţi.
Dă slavă numelui Tău celui sfânt şi cu puterea Ta mă ridică la dumnezeiasca Ta judecată. Când mă vei judeca, să nu mă apuce pe mine mâna stăpânitorului lumii acesteia, ca să mă arunce pe mine, păcătosul, în adâncul iadului; ci stai lângă mine şi-mi fii mântuitor şi sprijinitor; pentru că muncile acestea trupeşti veselie sânt robilor Tăi.
Miluieşte, Doamne, sufletul meu cel întinat cu patimile vieţii acesteia, şi curat pe el prin pocăinţă şi mărturisire îl primeşte, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.