Cum să verifici online câți ani de vechime în muncă ai, până în prezent

Iată ce pași trebuie să urmați dacă doriți să aflați câți ani de vechime aveți de când lucrați.

Din ce în ce mai mulți români vor să știe câți ani de vechime în muncă au, așa că autoritățile au pus la dispoziția cetățenilor o metodă online pentru a verifica online aceste date, potrivit legislatiamuncii.manager.ro.

Însă trebuie menționat încă de la început că este nevoie și de un drum la Casa de Pensii.

Cum să verifici câți ani de vechime în muncă ai, până în prezent
Pentru a afla ce vechime în muncă avem, primul pas este să facem un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii.

Iar pentru a face un cont în acest sens, trebuie completat un formular cu datele personale – nume, prenume, CNP, adresa de e-mail, adresa, actul de identitate.

După completare, formularul va trebui printat. Important de menționat: formularul trebuie și semnat olograf – de mâna persoanei care completează formularul.

Al doilea pas este drumul până la Casa de Pensii – în funcție de locul de care aparțineți. Acolo va fi dus formularul semnat. Totodată, trebuie avut la îndemână și actul de identitate.

Al treilea pas în demersul de a afla anii de vechime este procesarea de către casa de pensii a formularului. După aprobare, persoana în cauză va primi datele de acces – numele de utilizator și parola, pe adresa de e-mail trecută în formular.

Câți ani de vechime în muncă ai: cum verifici online
Imediat după primirea datelor, cei interesați de anii de vechime în muncă se pot autentifica pe site-ul CNPP.

Al patrulea pas, după autentificare, se va accesa meniul din stânga de pe site-ul CNPP – „Datele mele din sistemul public de pensii”.

Aici se vor genera rapoarte pe diverse perioade, inclusiv rapoarte lunare – începând cu aprilie 2001.

Cei ce au de verificat vechimea în muncă dinainte de aprilie 2001 vor accesa secțiunea „Informații din carnetul de muncă”, de unde vor genera un nou raport actualizat.

Al cincilea pas și ultimul în procesul de verificare a vechimii în muncă este generarea rapoartelor pentru perioadele dorite.

Documentele vor apărea în contul dumneavoastră, însă va fi nevoie de 15 minute de așteptare pentru a fi disponibile.