Angela Gheorghiu a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook în care a trasat câteva nemulțumiri și precizări, totodată la adresa statului român. Celebra soprană și-a spus punctul de vedere într-un mesaj clar și concis. Angela Gheorghiu a declarat că nu datorează nimic României.
Soprana Angela Gheorghiu: Nu datorez nimic României
Într-o postare pe Facebook, soprana Angela Gheorghiu a declarat că nu datorează nimic României și l-a criticat pe dirijorul Cristian Măcelaru, director artistic al Orchestrei Naționale a Franței, pentru că nu ar vrut să o distribuie într-un spectacol de Ziua Națională a Franței.
În România, în 32 de ani, am avut 4 sau 5 concerte cu onorarii și 8-10 concerte sau apariții în concerte de caritate, niciun spectacol de operă cu excepția examenului de licență a Universității de Muzică București, care a avut loc la Cluj în 1990… Nu am ajuns niciodată să semnez un contract cu ONB sau cu o altă instituție culturală din România, a spus Angela Gheorghiu.
Angela Gheorghiu a precizat că nu datorează nimic țării noastre și că în 32 de ani de carieră a avut în România, 4 sau 5 concerte cu onorarii și mai multe cu apariții caritabile.
Deși nu a primit susținere din partea țării noastre, soprana spune că a ajutat și încurajat muzicieni pe care i-a invitat în spectacolele sale.
Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea, a precizat marea soprană.
Cine este Angela Gheorghiu
Angela Gheorghiu este soprană, una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume. De-a lungul carierei sale a fost o prezență constantă în săli de operă și de concert din lumea întreagă.
În 1999 a participat la concertul “Michael Jackson și Prietenii” în München. A cântat la redeschiderea Royal Opera House (decembrie 1999), a Teatrului Malibran din Veneția (mai 2001) și a Operei din Valencia în prezența Reginei Sofia a Spaniei (octombrie 2005).
Vocea Angelei Gheorghiu este considerată de către critica internațională drept o combinație între vocile a două celebre cântărețe de operă, Maria Callas și Renata Tebald.
2017 marchează 25 de ani de la debutul internațional al sopranei Angelei Gheorghiu la Royal Opera House. De-a lungul timpului, celebra soprană a primit nenumărate premii și distincții pentru întreaga sa carieră.