Bill Gates, ultimele previziuni despre variola maimutei: „ Trebuie sa ne pregatim pentru urmatoarea pandemie”

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, solicita investitii stiintifice si infiintarea unui sistem global de alerta pentru a putea detecta epidemiile cat mai curand posibil.

„ Trebuie sa ne pregatim pentru urmatoarea pandemie, deoarece cea a Covidului nu va fi ultima ”. Invitat de France Info, Bill Gates i-a indemnat din nou pe marii lideri ai acestei lumi sa se pregateasca mai bine pentru crizele de sanatate care, potrivit lui, se vor inmulti. „ Trebuie facute investitii ” , a insistat el.

Acest mesaj se afla deja in centrul scrisorii pe care fondatorul Microsoft a publicat-o miercuri. Bill Gates explica ca lumea trebuie sa se pregateasca acum pentru urmatoarea pandemie, asa cum s-ar pregati pentru un razboi. „Nu ne putem permite sa fim prinsi din nou cu fereastra deschisa. Amenintarea urmatoarei pandemii va ramane intotdeauna deasupra capului nostru – cu exceptia cazului in care lumea ia masuri pentru a o preveni ”, scria multimiliardarul intr-o „ scrisoare anuala ” semnata si de fosta sa sotie, Melinda.

Zeci de miliarde de dolari in investitii
Pentru a evita un dezastru asemanator cu pandemia de COVID, „pregatirea pentru urmatoarea pandemie trebuie luata la fel de serios ca amenintarea razboiului” . „Oprirea urmatoarei pandemii va necesita cheltuirea a zeci de miliarde de dolari in investitii in fiecare an, dar amintiti-va, costul pandemiei Covid-19 pentru intreaga lume este estimat la 28 trilioane de dolari” , a mai spus co-fondatorul Microsoft. „Lumea trebuie sa cheltuiasca miliarde pentru a economisi trilioane (si pentru a preveni milioane de decese). Cred ca este cea mai buna, cea mai rentabila polita de asigurare pe care o poate permite lumea ”, a mai scris Bill Gates.

„Sper ca in urmatorii 5 ani sa pot sa scriu o carte intitulata ‘Suntem gata pentru urmatoarea pandemie’, dar va fi nevoie probabil de aproximativ un miliard pe an pentru un Task Force la nivelul Organizatiei Mondiale a Sanatatii, cea care realizeaza supravegherea ( n.r. bolilor) si ceea ce eu numesc „joaca de-a germenii”, unde trebuie sa te pregatesti.

Spui ‘Ok, daca un atac bioterorist ar duce variola in 10 aeroporturi? Stii, cum ar reactiona planeta la asa ceva?

Sunt epidemii care apar din cauze naturale si exista epidemii provocate de bioterorism care ar putea fi mult mai grave decat ce experimentam azi”, spunea Bill Gates intr-un interviu din decembrie 2021.