Simona Pătraș de la Visuri la Cheie a impresionat până la lacrimi o țară întreagă! Cea mai mare dorință a tinerei rămasă fără un picior

Pe Simona Pătraș, medicii de la Marie Curie o știu drept „cel mai curajos și mai optimist copil” din câți au văzut! A rămas fără un picior la o vârstă extrem de fragedă, după o luptă grea cu o boală cruntă! Însă a trecut peste tot cu zâmbetul pe buze și chiar a îndrăznit să aibă un vis! Și nu s-a gândit doar la ea nicio clipă, ci la toată familia ei!

Simona Pătraș de la Visuri la Cheie, povestea care a impresionat o țară întreagă

Medicii de la Marie Curie o știu pe Simona Pătraș drept „cel mai curajos și mai optimist copil” din câți au văzut. În 2015, viața ei a luat o turnură dramatică.

Atunci i s-a descoperit o tumoare agresivă, care i-a pus în pericol viața. Soarta a mai venit cu o încercare.

După ce a fost înlăturat chirurgical țesutul bolnav, în 2018, Simona a primit încă o veste extrem de grea. Trebuia să renunțe la un picior ca să scape de orice alt pericol.

Cu toate acestea, Simona și-a propus să meargă înainte cu optimism. Așa au cunoscut-o și cei din echipa Visuri la Cheie, care au aflat care este cea mai mare dorință a tinerei de doar 18 ani!

Simona Pătraș de la Visuri la Cheie, cea mai mare dorință a tinerei fără un picior

În urmă cu opt ani, mama Simonei și tatăl vitreg au vândut garsoniera în care locuiau și au început să construiască o casă. De atunci, nu au reușit să amenajeze decât două camere, în viitorul garaj al casei. Acolo stau cu toții. Cheltuielile familiei cu boala Simonei i-au determinat să pună pe pauză proiectul de casă.

Cu zâmbetul pe buze, Simona a depășit acel moment. Și-a propus să-și trăiască viața ca înainte de acel moment dureros. Arhitecții de la “Visuri la Cheie”, emisiune difuzată pe Pro TV, au întâlnit-o plină de speranță și cu o dorință în suflet. Cea mai mare a tinerei rămasă fără un picior a fost să aibă o casă îngrijită, unde să trăiască alături de familie!

„M-ați făcut să fiu fericită cum nu cred că am fost aproape niciodată. Vreau să vă mulțumesc tuturor că ați fost alături de mine și că ați făcut asta pentru mine, înseamnă enorm. Vă mulțumesc!”, au fost cuvintele tinerei, după ce echipa Visuri la cheie i-a trecut pragul casei.

Astfel, ce era în urmă cu puțin timp o casă abandonată la Roșu a fost transformată într-un cămin de nota 10 pentru Simona și familia ei.

“E prima oară când am rămas fără cuvinte”, au fost vorbele spuse de Simona Pătraș, când a intrat, cu emoție, în casă.