Ministrul Educației a făcut un anunț privind funcționarea școlilor. Ce se va întâmpla cu elevii?

Ministrul Educației a făcut un nou anunț privind funcționarea instituțiilor de învățământ. Sorin Cîmpeanu a transmis că cifrele de infectare sunt mari și și-ar fi dorit să se micșoreze.

Ultimul anunț lansat de Cîmpeanu face referire la funcționarea școlilor.

Instituțiile s-au deschis în urmă cu șapte zile. Oficialul din Ministerul Educației spune că dacă se menține trendul ascendent al ratei de infectare la fel ca până acum, începând cu luna octombrie, unitățile de învățământ se închid. Acest lucru se întâmplă la doar câteva săptămâni de la începerea cursurilor în formă fizică. În țara noastră, există șanse mari ca rata de infecatre să depășească pragul de șase la mia de locuitori.
Conform ministrului, școlile rămân deschise doar atâta timp cât rata de infectare la nivel de localitate nu va depăși pragul de șase la mia de locuitori. Sorin Cîmpeanu a anunțat că acest lucru este posibil să se întâmple cât de curând, în urma datelor înregistrate zilnic.

Oficialul se arată îngrijorat, după ce 13 localități au depășit rata de infectare de șase la mie.Toate unitățile de învățământ din zonele respective au trecut la învățământul online.

Vineri, erau 13 localități cu nivelul de 6 la mie depășit. Toată săptămâna acesta, din punct de vedere al raportării față de pragul de 6 la mie, sunt 13 localități care intră în online.

Automat școlile din aceste localități vor fi în online până la coborârea ratei de infectare sub 6 la mie. Sunt trei tipuri de motive pentru care s-a intrat în online: depășirea pragului de 6 la mie, motive de infrastructură care nu permit derularea activității cu respectarea tuturor normelor sanitare și cazuri de infectare confirmate.”, a declarat ministrul Educației.
După anunțul alarmant, Cîmpeanu face apel la întreaga populație. El îi îndeamnă pe români să se vaccineze, să ia cea mai bună decizie, atât pentru propria sănătate, cât și pentru binele celor din jur. Sorin Cîmpeanu a transmis că aceasta este singura soluție de a combate virusul.

„Se păstrează trendul ascendent care, dacă nu înțelegem să respectăm regulile sanitare și importanța vaccinării, se va confirma matematic și este posibil ca în București, la jumătatea lunii octombrie, să ajungem la pragul de 6 la mie, prag de la care, din păcate, școlile vor trece în online până când rata de infectare va coborî. Eu am cifrele în față și mi-aș fi dorit să se micșoreze viteza de avans a ratei de infectare dar, din păcate, cifrele nu au confirmat acestă dorință.“, a mai adăugat acesta.