Marius Tuca, in lacrimi, despre Florin Condurateanu:” L-am crezut pe Tutu nemuritor”

Doliu urias in presa din Romania. Tara noastra a pierdut un jurnalist adevarat. Noi, oamenii de rand, am pierdut un om incredibil de bun, care mereu a dat o mana de ajutor.

Marius Tuca, prezent la Casa Presei, a vorbit despre Florin Condurateanu, cel care i-a fost indrumator si prieten, timp de peste 20 de ani.

“Noi l-am crezut pe Tutu nemuritor. Nu mi-a trecut niciodata prin minte ca ar putea sa nu mai fie intr-o zi si mi-a fost foarte greu sa vin astazi sa-mi iau ramas bun de la Tutu.

Ma bucur ca toti cei care au lucrat cu el, care au invatat de la el, au gasit de cuviinta, zilele astea, sa ii multumeasca si sa ii scrie frumos, si sa ii intoarca, intr-un fel, toate vorbele frumoase pe care el a avut grija, in tot acest timp, sa le spuna colegilor.

Ceea ce inseamna ca spiritul asta al breslei nu a disparut cu totul. Si ca, in afara de ideea de gazetarie care ne-a insufletit pe toti, au fost cultivate si un spirit de prieteni, solidaritate, caramaderie. Si Tutu s-ar bucura foarte mult sa vada ca tot ce a construit el in anii astia, cu sufletul, se intoarce. E un fel de multumire colectiva.

Pana sa scrie ultimul articol, Tutu parea al nimanui. Si de fapt e al tuturor. Pentru ca ma uit, colegii nostri, cu cata dragoste si chiar talent scriu despre Florin Condurateanu. Si asta, cu toata tristetea, ma bucura foarte tare.

Deci Tutu nu a fost al nimanui, a fost al tuturor. Si daca stau sa ma gandesc, a fost un talisman. Fara sa constientizam, stiam ca e acolo si asta ne dadea siguranta si puteam sa mergem mai departe.

Radeam tot timpul. Lectiile lui erau despre viata, despre gazetarie. Avea mereu o amintire, o povestire, cu care sa te faca sa razi sau sa te puna pe ganduri.

Ne-am vazut 20 de ani in fiecare zi, de dimineata pana seara, si asta a fost…”, a spus Tuca.

„A fost o viata de om. Era refugiul nostru, al ziaristilor mai tineri. Cand nu mai exista nicio cale, niciun raspuns, atunci exista Tutu. Imi dau seama ca l-am vazut nemuritor. Imi pare rau ca nu am apucat sa scriu o scrisoare pe care am vrut s-o fac publica dintotdeauna. Am simtit sa-i scriu scrisoarea asta, sa-i multumeasc pentru momentele in care nu aveai nicio solutie si el venea cu o solutie simpla si cu explicatie din viata”,a spus printre lacrimi Marius Tuca, la Antena 3.

Pentru Marius Tuca, nea Tutu era unic.