Calendar ortodox 4 iunie 2021. Creștini îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel (jud. Tulcea). Acești sfinți fac parte din grupul celor 36 de mucenici care au pătimit pe pământul țării noastre pe timpul împăratului Liciniu (319-324).
Calendar ortodox 4 iunie 2021. Viața acestor mucenici
Potrivit datărilor creștine, acești mucenici au fost îngropați într-o criptă din jud. Tulcea, pese care s-a zidit o biserică din piatră. Ulterior, din cauza unor surpări de teren, s-a descoperit această criptă. În interiorul ei s-au găsit osemintele a patru bărbați. Inscripția deasupra sicriului a fost tradusă cu „Martirii lui Hristos”. Moaștele acestor patru sfinți mucenici sunt astăzi în biserica mănăstirii Cocos, din jud. Tulcea.
Troparul Sfintilor Mucenici de la Niculitel
Mucenicii Tai, Doamne, intru nevointele lor cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru. Ca avand taria Ta, pe chinuitori au surpat; zdrobit-au si ale demonilor neputincioase indrazniri. Pentru rugaciunile lor, mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, căutaţi acum spre noi, cei care cu umilinţă cădem înaintea sfintei voastre icoane şi cinstim sfintele voastre moaşte, şi ca unii care v-aţi învrednicit de mare cinste înaintea Atotputernicului Dumnezeu rugaţi-vă Acestuia să ne izbăvească de toate necazurile şi primejdiile şi să dea iertare de păcate sufletelor noastre. Şi ca cei care sunteţi podoaba şi ocrotitorii ţinutului Dobrogei, împreună cu sfinţii Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip, purtaţi de grijă mulţimii credincioşilor care vă aduc vouă cinstire. Primiţi acum prinosul nostru de dragoste, laudă şi mulţumire către Milostivul Dumnezeu şi prin darul Celui Atotputernic vindecaţi bolile noastre sufleteşti şi trupeşti, după cum aţi vindecat şi copila acelui mare dregător. Şi precum în timpul vieţii voastre mulţime de oameni aţi vindecat, asemenea vindecaţi şi sufletele noastre cele asuprite de patimi şi dureri. Şi după cum prin viaţă curată, credinţă şi sfântă nevoinţă aţi biruit puterea vrăjmaşilor diavoli şi aţi câştigat mila Dumnezeului nostru Celui în Treime slăvit, aşa şi pe noi întăriţi-ne în credinţă şi ajutaţi-ne să fim biruitori în lupta cu păcatul, spre câştigarea virtuţilor în locaşurile cereşti. Ca împreună cu voi să cântăm lui Hristos Dumnezeu în Împărăţia cea fără de sfârşit, că Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin