Poveste cumplită într-o comună din Neamț: o bătrână de 82 de ani a fost torturată de fiul ei, care ar fi lovit-o și chiar ar fi încercat, de câteva ori, să o arunce pe biata femeie într-o fântână, ca să scape de ea!
Printr-o mare șansă, victima a scăpat cu viață!
Acum, bărbatul în vârstă de 53 de ani este cercetat pentru tentativă de omor și a ajuns după gratii!
Bătrâna și soțul ei locuiesc împreună cu fiul lor în comuna Borlești din județul Neamț. Băiatul le-a mai făcut necazuri, însă niciodată până acum nu s-au gândit că vor ajunge să se teamă pentru viața lor.
Tânărul a răbufnit când mama îi spunea să își facă o casă a lui, ca să se poată mută cât de curând.
Nicolae Lupan: ”Mama spune că a fost tărâtă 50 de metri din casa unde este fântâna respectivă. Eu am găsit-o la un copăcel căzută jos. Era în stare de șoc era plină de sânge. Nu pot să va descriu în cuvinte ceea ce am găsit”.
Agresorul a prins momentul când fratele lui era plecat la pădure și s-a gândit să însceneze un accident la fântână.
Bătrâna a supraviețuit, luptându-se din greu cu fiul ei și povestește îngrozită clipele prin care a trecut.
Olimpia Lupan – victimă: ”Am dat să cobor pe scări și el, când m-a văzut, a venit după mine. Am căzut jos și am băgât mâna în gardul asta de sârmă și m-am ținut. Dumnezeu cred că m-a îmbărbătat de am scăpat cu zile. M-a apucat și m-a prins și m-a luat de mâini. Tare am mai răcnit și nu a avut cine mă scoate.”
Bătrână le-a declarat anchetatorilor că de șase ori fiul ei a încercat să o arunce în fântână și s-a zbătut cu disperare ca să scape din mâinile lui. Șansa ei a fost că individul, băut, și-a abandonat planul în cele din urmă.
Când a venit de la pădure celălalt fiu al femeii și-a găsit mama lângă fântână, complet epuizată, rănită, în stare în șoc.
Nicolae Lupan – fratele suspectului: ”Acum doi ani a mai avut o tentativă de omor, că mi-a pus toporul la gât și a avut dosar penal. A trebuit să îl închid, pentru că a trebuit să merg la muncă în străinătate. ”
Vecinii spun că se tem că suspectul s-ar putea întoarce, ca să se răzbune.
Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat de tentativă de omor. Anchetatorii au cerut și o expertiză psihiatrică după ce familia suspectului a declarat că el a mai fost internat în spital, cu probleme psihice. scrie stirileprotv